Un rǎzboi pe care nu-l doreşte nimeni, deşi unii îl aprobǎ, se profileazǎ la orizont. Iatǎ concluzia majoritǎţii comentatorilor într-un moment cînd omul cel mai puternic din lume, preşedintele american Barack Obama, aşteaptǎ aprobarea Congresului pentru a lansa o operaţiune militarǎ „limitatǎ” împotriva regimului de la Damasc. Franţa este primul aliat al Americii în acest context dominat de scepticismul opiniei publice internaţionale şi de mari îndoieli exprimate de strategi în legǎturǎ cu „utilitatea” acestui rǎzboi, potrivit RFI România.Cel puţin un factor care cîntǎreşte mult într-un rǎzboi nu mai este acum de actualitate: efectul surprizǎ. Mulţi comentatori în Franţa observǎ acest lucru: Bachar al-Assad a avut timp, şi mai are încǎ, sǎ-şi punǎ la adǎpost aviaţia, tancurile, alte dispozitive din dotare. Iar cînd va veni momentul bombardamentelor efective nu este exclus sǎ recurgǎ şi el la vechea metodǎ a „scuturilor” umane… Vor îndrǎzni oare, atunci, americanii şi francezii sǎ bombardeze obiective în jurul cǎrora se vor afla, aduşi cu voia lor sau forţat, sute de civili? Ce sens va mai avea aceastǎ „expediţie de pedepsire”, cum scrie Le Figaro, dacǎ alţi civili vor trebui sǎ moarǎ? Motivul principal şi „oficial” al declanşǎrii acestei operaţiuni este faptul cǎ Bachar al-Assad a recus la arme chimice împotriva propriului sǎu popor. Dacǎ „pedepsirea” va provoca alte pierderi printre civilii sirieni atunci riposta occidentalilor riscǎ sǎ aparǎ ca una absurdǎ.
Si totuşi existǎ cîteva raţiuni de stat pentru declanşarea acestor operaţiuni împotriva regimului de la Damasc. Intr-un fel, scrie Le Figaro, Barack Obama este obligat sǎ-l atace pe Bachar al-Assad pentru a transmite un semnal puternic în direcţia Iranului. Pentru cǎ adevǎrata ameninţare, din punctul de vedere al americanilor, al Israelului bineînţeles dar şi al Occidentului, este programul nuclear iranian, perspectiva ca ayatolahii sǎ se doteze cu bomba atomicǎ. Ori, pentru a evita aceastǎ situaţie occidentalii trebuie sǎ dea dovadǎ de fermitate. Pentru cǎ gestul puterii de la Damasc, care a recurs la arme chimice, este interpretat în prezent ca un fel de tentativǎ de testare a credibilitǎţii şi capacitǎţii de reacţie a Occidentului. Si mai mult ca sigur în cazul cînd Bachar al-Assad va rǎmîne nepedepsit, regimul de la Teheran va considera cǎ are un vast bulevard în faţa sa pentru a-şi duce la bun sfîrşit proiectul de înarmare nuclearǎ.
In spatele unui rǎzboi se ascunde deseori altul, sau mai bine spus rǎzboaiele se genereazǎ unele pe altele. O mare parte din cauzele celui de-al doilea rǎzboi mondial se ascund în prima conflagraţie mondialǎ. Rǎzboiul civil din Siria n-ar fi izbucnit dacǎ n-ar fi fost precedat de cel din Libia, spun unii specialişti şi oameni politici, printre care fostul prim ministru Dominique de Villepin. Iar acum, cel din Siria, dacǎ se va produce, riscǎ sǎ fie o repetiţie generalǎ în vederea unui conflict cu Iranul.
In acest moment nici americanii şi nici francezii nu evocǎ înlǎturarea lui Bachar al-Assad de la putere ca figurînd printre obiectivele unei eventuale intervenţii. In acest caz la ce ar putea folosi bombardarea unor ministere sau a unor baze militare siriene probabil evacuate între timp? La „salvarea onoarei”, spun unii. Democraţiile au nevoie uneori chiar şi de gesturi simbolice pentru a-şi apǎra valorile.
