Tăbliţele cerate aflate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei sunt compuse din două placi de lemn, cu lungimea de 15 centimetri şi lăţimea de 10. Au un chenar şi o parte adâncită. Această parte adâncită era acoperită cu ceară de albine, pe care romanii scriau cu ajutorul unui stylus de bronz, care avea o parte ascuţită pentru conturarea literelor, precum şi o parte teşită, care era folosită pentru a rectifica eventualele erori.
Istoricii au stabilit conţinutul contractului, semnat la Deusara în 20 iunie 162. Un ilir, numit Anduenna Batonis, îi împrumuta unui grec, Iulius Alexander, care se ocupa cu cămătăria, suma de 140 de denari. Dobânda era de 1 la sută pe lună, iar împrumutatul se obliga să restituie suma împrumutătorului la cererea acestuia. Ceara pe care a fost înscris acest contract a supravieţuit aproape miraculos.
În total, la Roşia Montană, au fost descoperite aproximativ 50 de tăbliţe cerate, ascunse în fostele mine de aur romane. Jumătate dintre aceste tăbliţe au fost distruse, pentru că minerii care le-au descoperit nu au ştiut cum să le conserve. Dintre cele care au supravieţuit, jumătate se află la Budapesta, iar jumătate se află la diferite muzee din ţară. Tăbliţele cerate erau organizate sub forma unui triptic. Pe două tăbliţe erau înscrise contractele, apoi erau legate cu sfoară faţă în faţă, apoi erau sigilate cu peceţile martorilor, astfel încât textul să nu poată fi schimbat. Sigiliile puteau fi rupte doar în faţa magistraţilor. Cea de-a treia tăbliţă conţinea o copie a contractului şi putea fi consultată în mod liber.
