Traian Băsescu a declarat la recepţia dedicată Zilei Europei că UE nu este nici pe departe ferită de efectele crizei economice, dar că acum se testează capacitatea statelor membre de a fi solidare şi i-a invitat pe români să privească viitorul cu optimism, curaj şi creativitate.“Aş dori (…)să privim viitorul cu optimism, curaj şi creativitate. Perioadele dificile pot fi şi cele mai fecunde din punct de vedere al ideilor îndrăzneţe, al soluţiilor inovatoare şi al acţiunii conjugate. Confruntată cu dificultăţi, o comunitate strânge rândurile, acţionează solidar şi hotărât. Prin acţiunea noastră Uniunea trebuie însă întărită din încercările actuale iar principiile reconcilierii, solidarităţii şi unităţii, ilustrate în declaraţia Schumann să îşi dovedească încă odată trăinicia”, a spus Băsescu.
Câtă dreptate este în sintagma potrivit căreia “Cel sătul nu îl crede pe cel flămând”. Băsescu & compania, rupţi de realitatea unei Românii aflată în pragul colapsului economic, cer solidaritate, cer bani pentru plata ştreangului “de siguranţă” pe care l-a agăţat de gâtul poporului!
Păi de unde bani, că “De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”! Se pare că preşedintele-premier e mai presus de Dumnezeu: el vrea să scoată bani şi din “piatra seacă”, adică prin sacrificarea a milioane de români, condamnaţi la dispariţie fizică prin măsurile impuse din proprie iniţiativă şi nu la cerinţa expresă a reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional.
Astfel, visul lui Băsescu, urmărind reformarea şi modernizarea României, este pe cale să devină realitate, generând un teritoriu liber de românii care nu-şi pot aduce aportul la edificarea măreţei viziuni, întrucât sunt pensionari, şomeri, au salarii mici sau sunt bolnavi, adică incapabili să plătească costul “reformelor” menite a “moderniza” România.
Condamnarea la dispariţie a românilor cu venituri mici – căci cum aş putea numi altfel noile curbe de sacrificiu – mă duce cu gândul la “Programul Euthanasia”, al lui Hitler, cunoscut sub numele de cod “Action T 4”, care sub aparenţa “umanitară”, viza eliminarea handicapaţilor mintali care – în gândirea unui părinte ce îi scrisese lui Hitler – scăpau astfel de “o viaţă ce nu merita trăită.” Acţiunea a vizat la început noii născuţii şi copiii foarte mici. Comisii formate din medici aveau a se ocupa de înregistrarea copiilor retardaţi mental, a celor care prezentau malformaţii fizice sau orice alt simptom al vreunei boli congenitale prevăzute într-un chestionar al Ministerului Sănătăţii Reichului. Acestora li se aplica un “Tratament special”, constând în injectarea unor substanţe letale sau ÎNFOMETAREA gradată, pînă la moartea pacientului. Succesul programului, a determinat extinderea lui şi la adulţi, ocazie cu care, nu de puţine ori, au fost eutanasiaţi şi cei cu “sânge impur”.
În realitatea românească, tratamentul special care i se aplică cetăţeanului de rând, este reducerea salariului cu 25% şi a pensiei cu 15%, urmat – după cum atenţionează analiştii economici – de majorarea taxelor şi impozitelor, în scurtă vreme.
Toate aceste măsuri vor avea drept efect sărăcirea fără precedent a celei mai mari părţi a populaţiei. ÎNFOMETAREA – la propriu – a acesteia, combinată cu îngrădirea accesului la minima asistenţă medicală prin introducerea sistemului de coplată, va avea ca efect un trai bun, lipsit de griji, pentru cei care vor “migra” în număr tot mai mare, spre “locul cu verdeaţă din care a fugit toată durerea şi întristarea”.
