Sebastian Pui, noul președinte al TSD Mureș

Sebastian Pui, reghineanul stabilit în Târgu Mureș a fost votat președinte al TSD Mureș, joi 10 decembrie. Sebastian Pui, în vârstă de 29 de ani a fost desemnat în urma votului din cadrul Conferinţei Judeţene a TSD.

Sebastian Pui a declarat că va conduce filiala în baza a trei principii: corectitudine, transparenţă şi de jocul în echipă.„Proiectul pe care doresc să îl implementez este bazat pe normalitate şi pe nişte principii în care eu cred foarte mult şi îmi doresc ca şi voi să vi le asumaţi. Principiile sunt simple, este vorba despre corectitudine, transparenţă şi de jocul în echipă. Avem nevoie de aceste principii ca să putem avea o politică frumoasă, constructivă. Cum văd eu TSD-ul? Ca pe o organizaţie de tineret care face politică serioasă. Organizaţie care va fi activă, nu doar va critica proastele măsuri locale sau naţionale, ci va încerca şi să vină cu soluţii. TSD, ca formaţiune a PSD, trebuie să fie o voce care să fie luată în serios în politica locală, în politica mureşeană. Principalul nostru scop este să aducem un aer nou politicii”, a precizat Sebastian Pui.

Related posts

Leave a Comment