
Domnului Emil Boc
Domnule Prim Ministru, considerăm că declaraţia publică făcută joi, 14 iulie, 2011, de Dvs. cu privire la Legea Recunoştinţei, este un afront adus sacrificiului revoluţionarilor, din sîngerosul Decembrie’ 89.
Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi personal Teodor Mărieş, preşedintele acesteia, au exprimat constant aceeaşi poziţie referitor la aplicarea Legii 341/2004, cu privire la gratitudinea acordată urmaşilor de eroi – martir, răniţi, reţinuţi şi luptători cu merite deosebite în Revoluţia Română.
Reiteram şi în acest comunicat poziţia noastră.
Domnule Prim Ministru, prioritară pentru Asociaţia 21 Decembrie 1989 a fost şi rămîne eliminarea din rîndul revoluţionarilor a criminalilor şi a tuturor celorlalţi care, prin ordinele şi acţiunile înteprinse, au ucis, rănit şi reţinut luptătorii pentru libertate în Decembrie `89.
Guvernul român şi instituţiile abilitate ar trebui să aibă aceeaşi prioritate iar rezultatul conclucrării corecte dintre Dvs. şi revoluţionari ar trebui să fie, şi în continuare, unul bazat pe adevăr, în conformitate cu faptele istorice ale căror protagonişti am fost cu toţii.
Luptătorii cu merite deosebite din Decembrie ‘89 au fost mereu sacrificaţi ,din 1990 încoace, deşi ei sunt singurii care au luptat pîna la capăt pentru înlăturarea dictaturii comuniste.
Curajul lor a dus la alungarea dictatorului, la cucerirea sediilor Comitetului Central, Televiziunii, Radioului şi Comitetelor Judeţene de Partid, facînd posibilă instaurarea democraţiei.
De asemenea, luptătorii din Decembrie ’89 i-au eliberat pe colegii lor reţinuţi, i-au salvat pe răniţi, ducîndu-i la spitale, şi tot ei şi-au ridicat eroii ucişi şi i-au redat familiilor îndoliate.
În cei 21 de ani, scurşi de la Revoluţie, luptătorii cu merite deosebite, au continuat şi continuă să lupte cu mijloace legale pentru democratizarea României şi consolidarea instituţiilor fundamentale ale Statului de drept.
Domnule Prim Ministru, ştiţi bine că luptătorii cu merite deosebite în Decembrie `89, sunt aceiaşi luptători şi astăzi.
Pentru acest motiv am solicitat întotdeauna dialog înaintea unei lupte deschise dintre noi şi cei care deţin puterea vremelnic, indiferent de culoarea politică.
Cu speranţa că şi de această dată veţi interpreta corect poziţia noastră,
Vă asigurăm, Domnule Prim Ministru,
Că vom avea aceleaşi gînduri bune.
Asociatia 21 Decembrie 1989
Consiliul de Conducere
15.07.2011, Bucuresti
http://www.asociatia21decembrie.ro/2011/07/12869/ )