Scandal la Turda. Două persoane au ajuns la spital, iar agresorul e cercetat de poliţişti pentru tentativă la omor şi lovire sau alte violenţe

Scandalul a avut loc pe strada Intrarea Depoului din municipiul Turda între trei bărbaţi, cu vârste între 25 şi 33 de ani. Doi dintre aceştia au suferit leziuni, unul la nivelul spatelui, celălalt la nivelul unui braţ. Ambii au fost agresaţi de către al treilea bărbat, cu un obiect tăietor.
Persoanele agresate au fost duse la U.P.U. Turda pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma examinării, medicii au concluzionat că cele două victime necesită pentru vindecare 14-16 zile îngriijiri medicale, iar viața acestora nu a fost pusă în pericol.
Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru tentativă la omor şi lovire sau alte violențe.

Scandal şi la Gherla unde un tânăr de 20 ani a sesizat Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla despre faptul că, în timp ce se afla pe un drum comunal din localitatea Buza, un bărbat de 24 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe fondul unui conflict mai vechi, i-a provocat o leziune în zona spatelui cu o sticlă.
Rănitul a fost dus la Spitalul municipal Gherla pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma investigaţiilor, medicii au concluzionat că bărbatul are nevoie pentru vindecare 12-13 zile îngriijiri medicale.
Poliţiştii îl cercetează pe agresor pentru lovire sau alte violențe.

Related posts

Leave a Comment