Scandalul politic de la nivelul Consiliului Județean a intrat într-o nouă etapă. În contextul noii suspendări a hotărârii Consiliului, prin care liberalul Mihai Seplecan devenea șef interimar al administrației clujene, activitatea aeroportului riscă să fie blocată. CEC Bank nu a putut aproba o linie de credit de 50 de milioane de lei pentru că dosarul de creditare a fost incomplet. În acest context, liberalul Mihai Seplecan a dat de înțeles că reprezentanții PSD ar dori să introducă aeroportul în insolvență, pentru a favoriza preluarea lui de către omul de afaceri Ion Țiriac, așa cum a scris presa locală.”De vreo două zile Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj risipește vorbe în spațiul public acuzând de trădare și blaturi. Nu mă miră azvârlitul de vorbe, în fond Partid Social Democrat este specialist în vorbe care zboară, lipsite de conținut. Iar dacă vorbim despre trădare, singurii trădători ai intereselor românilor și României sunt ei cei care, nu numai că nu și-au onorat nici o promisiune din campania electorală, nici față de colegii de Uniune electorală, dar mai ales față de poporul român, ci au ajuns la performanța să demoleze economia României și să o bage în recesiune. Prin minciună și false promisiuni și declarații.
Așa că Remus Lăpușan să facă bine să se trezească la realitate, să revină în România, țara pe care au nenorocit-o, țara în care taxele și impozitele au crescut împovărător în timp ce economia a fost prăbușită prin teleguvernare, incompetență și mite electorale. Să revină în țara în care colegul său învinuitul Dan Șova, ex-ministru al unor Megalomanice Proiecte și purtător de cuvânt al PSD, are pe conștiință dispariția a 20.000 de locuri de muncă numai în ultimul an prin sistarea investițiilor în autostrăzi. Să revină în țara în care se inaugurează autostrăzi și pe lung, și pe lat, și dintr-un capăt, și din celălalt, în timp ce nu s-a făcut nimic pentru a se onora cele un milion de locuri de noi muncă promise. În timp ce-și deschide frigiderul să își aducă aminte că în România există peste un milion de familii de români care trăiesc sub limita sărăciei și nu au ce pune pe masă.
Revenind la problemele noastre, în județul Cluj, mai bine ar deschide ochii la cum el și colegii săi de partid subminează economia județului încercând să pună Aeroportul Internațional Cluj în insolvențăpentru te miri ce partipriuri politico-economice de partid. Mai bine ne-ar spune de ce l-a instigat pe prefectul zis apolitic al Clujului, Gheorghe Vușcan, să blocheze hotărârile și activitatea noii majorități din Consiliul Județean Cluj. Să ne explice, conform legii, dacă tot se dau atât de iubitori de lege, cât de apolitic este acest prefect care le face jocurile apoi o șterge în concediu fără să îi pese de adevăratele probleme ale județului.
Există indicii temeinice, să mă exprim în termeni ușor accesibili și urechilor sale, că un anumit om de afaceri strâns legat de camarila politico-economică a PSD, proaspăt venit să-și viziteze viitoarea investiție, are interes în trecerea în insolvență a Aetoportului Internațional Cluj. Iar consilierii județeni ai PSD fac tot ce le stă în putință pentru ca această trecere în insolvență să se întâmple. Au profitat de slăbiciunile colegului meu Horea Uioreanu și au încurajat suplimentarea costurilor la lucrările de la aeroport, chiar au încurajat lucrări ilegale, despre care știau că se execută ca atare, degeaba se dau acum nevinovați, apoi au inițiat un proiect de hotărâre de consiliu prin care aceste lucrări să fie plătite musai dintr-o linie de credit de 50 de milioane de euro, apoi tot ei au fost cei care nu au mai votat luarea creditului și au făcut tot posibilul împiedicarea acestui lucru. Oleleu este cel care a insistat cel mai mult în această direcție. Nu mă miră că PSD Cluj tot încearcă să îl vâre la vârf în conducerea CJ Cluj, în pofida noii majorități, poate mai reușește să distrugă câte ceva. Fie urme, fie proprietatea clujenilor Aeroportul Internațional Cluj”, a scris Mihai Seplecan, într-un comunicat de presă. Replica președintelui PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan a fost la fel de dură. ” PSD Cluj constată cu surprindere că domnul Mihai Seplecan, președintele executiv al PNL Cluj a ajuns să-și redacteze comunicatele de partid din somn.
Doar în această formulă sau în cazul unei amnezii, putem explica lipsa de raționament a acuzațiilor dlui. Seplecan referitoare la situația Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Din cugetările dlui. Seplecan amintim o frază cel puțin simpatică: „Săptămâna trecută comisia formată din funcționari ai Consiliului Județean și ai Aeroportului Internațional Cluj trebuia să trimită actele necesare acordării liniei de credit către CEC Bank, dar am informații că acestea au fost trimise incomplet”. Oare săptămâna trecută nu ați deținut funcția de vicepreședinte cu atribuții de președinte interimar al Consiliului Județean Cluj? Oare în fișa postului pe care l-ați ocupat nu intra și verificarea acestei situații? Pentru ce v-au plătit contribuabilii clujeni, domnule Seplecan, în zilele în care ați „coordonat” activitatea Consiliului Județean Cluj? Sperăm că nu pentru continuarea unor blaturi politice cu amicii din PDL…
În altă ordine de idei, PSD Cluj reamintește că rezolvarea problemei de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj este o prioritate, instituția reprezentând un obiectiv regional deosebit de important pentru Cluj, PSD Cluj susținând transparența totală în activitatea aeroportului, cât și legalitatea tuturor deciziilor din cadrul instituției”, a scris Remus Lăpușan.
