Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au avut un schimb de replici în legătură cu disputa privind expulzarea de către Franţa a imigranţilor romi. Acestea urmează schimbului de replici între Nicolas Sarkozy şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în ceea ce priveşte comparaţia făcută de către comisarul european pe Justiţie, potrivit căreia expulzările ar fi semănat cu deportările făcute de nazişti în timpul celui de-al Doilea-lea Război Mondial.Imediat după scandalul pe care l-a avut cu preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Sarkozy a reuşit să aibă un schimb de replici cu cel mai apropiat aliat al său în Europa. În cadrul unei conferinţe de presă după summit, Sarkozy a declarat că cancelarul Merkel i-a spus că intenţionează să demonteze taberele de romi din Germania în săptămânile următoare. „Vom vedea cât de calmi vor fi atunci politicienii germani”, a adăugat Nicolas Sarkozy. Dar imediat ce a aterizat la Berlin, purtătorul de cuvânt al cancelarului german a negat ferm că Angela Merkel ar fi discutat despre aşa-zisele „tabere de romi” cu preşedintele francez în timpul summitului sau în timpul discuţiilor adiacente, sau despre evacuarea acestora.