S-au construit numai 50 de kilometri de autostradă în trei ani, deşi au fost promişi peste 500


Din 2007 şi până în prezent în România au fost construiţi numai 50 de kilometri de autostradă. Asta, deşi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu promitea cu câteva sute de kilometri mai mult.În februarie 2007, Radu Berceanu anunţa strategia Ministerului Transporturilor privind constructia de autostrăzi în perioada 2007-2013. Conform acesteia în 2010, 528 de kilometri de autostrăzi ar fi trebuit să fie gata. Printre ele, Bucureşti – Constanţa, Bucureşti-Giurgiu, Timişoara – Nădlac.
De asemena, de la Cluj Napoca ar fi trebuit să se poată circula pe autostradă până în Ungaria. Dar acestea au fost planuri.
Anul acesta, singurele porţiuni de autostradă pe care se circulă sunt tot cele de la Bucureşti la Piteşti şi Bucureşti-Cernavodă la care s-a adăugat recent Turda – Gilău, 42 de kilometri de autostradă izolaţi în centrul ţării.
Până la finalul anului vor mai fi gata 12 kilometri în aceeaşi zonă, între Turda şi Câmpia Turzii. Dacă avem noroc, în 2011 ar putea fi gata şi tronsonul Cernavodă – Constanţa.
Între timp, Guvernul a anunţat că se concentrează pe constuirea de centuri ocolitoare.

Related posts

Leave a Comment