Rusia sub teroare. Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă au luat măsuri de securitate fără precedent

Cu o lună înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, Rusia a luat măsuri de securitate fără precedent, din cauza temerilor privind producerea unor posibile antentate.

Cele două atacuri sinucigaşe produse la sfârşitul lui decembrie, în Rusia, au pus pe jar autorităţile din această ţară. Astfel, cu o lună înaintea debutului Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, au fost luate măsuri de securitate fără precedent în această ţară. Chiar începând de astăzi, intrarea tuturor şoferilor în Soci este filtrată. Mai mult, accesul în oraş este interzis vehiculelor care vin din exterior şi nu au autorizaţie specială.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Forţele de ordine care au fost deja mobilizate în oraşul care numără peste 300 de mii de locuitori au primit întăriri. Astfel, aproximativ 37.000 de poliţişti şi unităţi ale forţelor terestre sunt gata să asigure securitatea în timpul Jocurilor Olimpice. Dispozitivul intră în vigoare cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice, care vor avea loc în perioada 7-23 februarie, şi va fi menţinut până la 23 martie. Dispozitivul de securitate pus în aplicare pentru acest eveniment este controlat de Serviciul federal de securitate, iar specialiştii consideră că este cu mult mai riguros decât cel din timpul Jocurilor Olimpice din 2008, care au avut loc la Biejing. „Începând cu 7 ianuarie, toate unităţile care se ocupă de securitatea participanţilor şi invitaţilor la Jocurile Olimpice vor fi pregătite să intervină în orice moment”, a declarat, luni, ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Vladimir Pucikov. Supravegherea se va efectua din aer cu un sistem prin statelit, a adăugat el, subliniind că „toate problemele privind securitatea Jocurilor Olimpic” vor fi rezolvate de acum la „cel mai înalt nivel”.
Nu în ultimul rând, forţele de ordine vor dispune la Soci de sisteme de apărare antiaeriană Pantsir-S, o nouă generaţie de rachete sol-aer.

Related posts

Leave a Comment