Românii care nu-şi pot plăti datoriile pot scăpa de executarea silită

Românii ar putea scăpa mai uşor de povara datoriilor. Proiecul legii falimentului persoanelor fizice a fost aprobat tacit de senatori şi va fi trimis deputaţilor, care vor avea ultimul cuvânt asupra documentului.Un proiect de lege care permite românilor ce nu-şi mai pot achita datoriile către bănci, pentru că au fost concediaţi sau au salarii micşorate, să nu mai fie executaţi silit, a fost aprobat de senatori.
Clienţii băncilor aflaţi în această situaţie vor intra sub protecţia tribunalului şi îşi vor putea eşalona 75% din datorie pe o perioadă de câţiva ani. În plus, persoana care a beneficiat de acest ajutor poate primi dreptul de a avea acces din nou la credite.
Această procedură nu va fi valabilă în cazul în care instanţa consideră că falimentul a fost fraudulos, adică o persoană nu şi-a plătit intenţionat ratele.
Bancherii nu sunt de acord cu această lege pentru că, spun ei, va încuraja restanţierii să ceară falimentul pentru a scapa de 25% din datorie.
Acum, urmează ca proiectul legii falimentului personal să fie trimis Camerei Deputaţilor.

Related posts

Leave a Comment