România este pe unul dintre ultimele locuri în privința protejării dreptului de proprietate intelectuală. În 2004, doar patru ”patente”, adică invenții, au primit protecție la nivel european.Astfel, în acest moment există doar 0,2 invenții românești protejate la nivel european, raportate la un milion de locuitori. Media europeană este de 46,7 la sută. În același timp, mai puțin de jumătate dintre cererile care provin din România din partea unor persoane fizice sau juridice care cer protejarea dreptului de proprietate intelectuală sunt admise. Media exactă a aprobării cererilor care provin din România este de doar 47,4 la sută, spun reprezentanții European Patent Office. Aceasta este o organizație interguvernamentală care are 38 de membri. Reprezentanții acestei organizații s-au întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Transilvania de Nord, cărora le-au prezentat avantajele înregistrării mărcilor și invențiilor la nivel european. Și asta în condițiile în care brevetele emise de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci asigură proprietarilor protecția doar pe teritoriul României.
Related posts
-
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit... -
Inteligența Artificială aduce noi provocări în domeniul securității cibernetice
Dezvoltarea Inteligenței Artificială ridică noi întrebări legate de securitatea cibernetică. Practic, apar noi vulnerabilități, care pot...
