Românii şi slovacii, campioni la sumele de bani trimise în ţară

Sumele de bani trimise acasă în perioada ianuarie – octombrie 2013 de cetățenii români şi de cei slovaci care muncesc în străinătate au reprezentat 2,1% din Produsul Intern Brut al celor două ţări.

Românii şi slovacii care trăiesc peste hotare sunt campioni regionali în privinţa sumelor de bani trimise acasă. Dacă ponderea banilor trimişi în ţară de români şi de slovaci este de 2,1%, pe locul următor sunt cetăţenii maghiari, care trimit în Ungaria 1,8% din PIB-ul acestei ţări. Potrivit cotidianului Nepszava, care citează datele Băncii Mondiale 2,403 miliarde de dolari au fost trimiși acasă de cetăţenii ungari care muncesc peste hotare, numai în primele 10 luni ale anului trecut. În total, 462.000 de cetățeni ungari au emigrat, reprezentând 4,6% din populație, iar destinațiile favorite sunt Germania și Marea Britanie.
Totodată, Banca Mondială estima, în luna octombrie a anului trecut, că România se va situa pe locul al treilea în Europa şi Asia Centrală în ceea ce privește remitenţele, pentru anul 2013. Potrivit datelor oferite de Banca Mondială, românii au trimis acasă 3,6 miliarde de dolari în 2013.

Related posts

Leave a Comment