RL: Doi militari ruși, capturaţi de batalionul Aidar în apropiere de linia frontului din Ucraina

Armata ucraineană a anunţat că a capturat doi militari ruşi care luptau alături de rebeli proruşi în estul Ucrainei, lângă oraşul Sciastia din regiunea Lugansk, în apropiere de linia frontului, relatează Mediafax.Într-o înregistrare video postată pe Internet, unul dintre militari, care spune că este membru al forţelor ruseşti de elită, declară în timpul interogatoriului că este un sergent din oraşul Togliatti, în regiunea Samara (centru), din Rusia, scrie RomaniaLibera.ro.

Moscova neagă acuzaţiile potrivit cărora trimite forţe să lupte alături de rebelii proruşi în estul Ucrainei, însă recunoaşte că un număr de cetăţeni ruşi luptă împreună cu separatiştii în regiunile Lugansk şi Doneţk.

Peste 6.000 de persoane au fost ucise în conflictul armat care a început în aprilie 2014, după ce rebeli proruşi au preluat controlul asupra unor zone vaste din cele două regiuni.

Conflictul armat a izbucnit la o lună după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea (sud).

Related posts

Leave a Comment