China a executat, luni, pe magnatul în domeniul minier Liu Han, fratele său Liu Wei şi trei asociaţi, în provincia Hubei (centru). Cei cinci membri fac parte din organizaţia „în stil mafiot”, relatează agenţia Xinhua.Fraţii Liu şi alţi 34 de inculpaţi au fost condamnaţi, în mai, pentru organizarea, conducerea sau participarea la o „bandă organizată” şi crime. Cei cinci inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, alţi cinci la pedeapsa capitală după doi ani, patru la închisoare pe viaţă, iar 22 la diverse sentinţe cu închisoarea. Un tribunal din Hubei a confirmat sentinţele la moarte în august, informează publicaţia guvernamentală chineză Cotidianul Poporului.
Liu Han a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Hanlong, cea mai mare întreprindere privată din provincia Sichuan (sud-vest). El deţinea filiale în sectoarele energiei electrice, energetic, financiar, minier, imobiliar şi valorilor mobiliare, potrivit Mediafax.
Potrivit verdictului pronunţat de către prima instanţă, gruparea condusă de către fraţii Liu era o organizaţie criminală, cu o ierarhie bine stabilită, membri regulaţi şi profita de pe urma unor activităţi criminale, scrie RomaniaLibera.ro.
Organizaţia, „mascată” de către oficiali guvernamentali, potrivit aceleiaşi surse, monopolizase afacerile cu jocuri de noroc în oraşul Guanghan din provincia Sichuan, „tiraniza locuitorii şi afecta grav ordinea economică şi socială”.