Alegerea președinților de consilii județene de către consilieri, votată de comisia electorală, agită apele în partidele politice. În ciuda acestor proteste, parlamentarii din comisia electorală nu renunță la propunere, potrivit RomaniaLibera.ro.Liderii partidelor politice încearcă să limiteze puterea președinților de consilii județene anulând regula prin care aceștia erau aleși uninominal. Comisia de cod electoral a decis ca ei să fie aleși de către consilierii județeni, așa cum s-a întâmplat în România până în 2004. Cum consilierii județeni sunt aleși pe listă de partid, liderii de la centru vor putea influența desemnarea șefilor de județe. Măsura este contestată de șefii de CJ, atât din interiorul PSD, cât și de cei din PNL. Cu
mici excepții, aceștia cer menținerea actualei reguli privind alegerea într-un singur tur de scrutin, pentru că în aceste condiții ar porni ca favoriți, deoarece ar putea fi aleşi cu procente mici. Nici politicienii de la centru, nici cei din teritoriu nu vor, în mod real, alegeri în două tururi de scrutin, care ar oferi o legitimitate crescută celor care câștigă.
Pentru a ajunge la această soluție, parlamentarii din comisia electorală au recurs la o stratagemă. PNL a propus alegerea președinților de consilii județene uninominal, în două tururi de scrutin, iar PSD a solicitat să fie aleși într-un singur tur, așa cum este și în prezent.
În mod previzibil, niciuna dintre cele două propuneri nu a întrunit două treimi din voturi, scorul necesar pentru adoptarea principiilor legislației electorale. În acel moment, președintele comisiei, Valeriu Zgonea (PSD), a înaintat o așa-zisă soluție de compromis, care fusese discutată informal între reprezentanții partidelor: alegerea șefilor de județe de către consilieri. Propunerea a fost admisa cu 14 voturi pentru și o abținere – din partea UDMR.
Citiți mai mult AICI