RL: Anchetă de ”înaltă trădare” în Grecia. Fostul ministru de Finanțe ar putea rămâne fără imunitate

Fostul ministru al Finanțelor, Yanis Varoufakis, ar putea rămâne fără imunitate, întrucât este este acuzat de ”înaltă trădare”. El este suspectat ar fi dezvăluit un presupus plan secret de ieşire a ţării din zona euro, informează Mediafax.Curtea supremă de Justiţie din Grecia a cerut, marţi după-amiază, Parlamentului anularea imunităţii deputatului Yanis Varoufakis, pe fondul acestor acuzații, scrie Ekathimerini.

Potrivit ziarului italian La Repubblica, solicitarea instanţei supreme a fost făcută după două plângeri împotriva deputatului Syriza (extremă-stânga).

Una dintre plângeri a fost depusă de Apostolos Glenzos, primarul oraşului Stylida (centru) şi liderul partidului antisistem Teleia. O altă reclamaţie la Curtea supremă a fost făcută de un avocat, Panayiotis Giannopoulos. Cei doi îl acuză pe Yannis Varoufakis, care a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor pe 6 iulie, de „înaltă trădare” şi de daune aduse economiei Greciei, potrivit RomaniaLibera.ro.

Suspendarea imunităţii parlamentare a deputatului Syriza este puţin probabilă, dat fiind că este în mod clar vorba de o activitate cu caracter politic.

Related posts

Leave a Comment