Mai multe state cu economii dezvoltate sunt reunite la Londra pentru a discuta impunerea unor sancțiuni economice împotriva Rusiei, ca urmare a intervenției din Ucraina. Miniștrii ai finanțelor și de externe din Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Canada, Japonia, Elveția, Polonia și Turcia vor explora posibilitatea înghețării unor active ale unor cetățeni ai Federației Ruse precum și interdicția de călătorie în țările respective pentru unii demnitari ruși, relatează jurnalistul Petru Clej, corespondentul RFI la Londra.Cel mai activ susținător al sancțiunilor economice au fost până acum Statele Unite, spre deosebire de țările occidentale din Uniunea Europeană, ca Germania sau Marea Britani e, care au interese economice importante legate de Federația Rusă.
Chiar și în rândul marilor state din UE există diferențe de poziții. Înaintea plecării la Londra, ministrul de externe al Franței, Laurent Fabius, a declarat că sancțiunile ar putea fi puse în practică chiar din această săptămână, în timp ce omologul său din Germania, Frank-Walter Steinmayer, a spus că Rusiei trebuie să i se lase mai mult timp pentru a se putea vedea “o schimbare vizibilă de comportament” până lunea viitoare.
Germania are o dependență ridicată de importurile de gaze naturale din Rusia, iar Marea Britanie atrage în City-ul Londrei – cartierul de afaceri – sume importante de bani de la oameni de afaceri din Rusia.
Mulți ruși bogați au proprietăți imobiliare în Marea Britanie și mai ales la Londra și în ultima vreme au fost auzite critici la adresa Marii Britanii care ar permite astfel spălarea de bani pe scară largă.
Citiți mai mult AICI