RFI: Papa Francisc uimeşte din nou

Papa Francisc a vorbit pentru prima dată public despre perspectiva morţii sale. Suveranul Pontif a estimat luni că mai are „doi sau trei ani” de viaţă. El nu exclude posibila sa demisie, în cazul în care nu va mai putea continua, potrivit AFP.Papa Francisc a luat din nou prin surprindere opinia publică. Într-o conferinţă de presă organizată în avionul care-l aducea din Coreea de Sud, şeful Bisericii Catolice, în vârstă de 77 de ani, a fost întrebat în legătură cu popularitatea sa. „O văd ca pe o generozitate a poporului lui Dumnezeu. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, pentru a nu deveni mândru. Pentru că, ştiu, acest lucru va dura puţin. Doi sau trei ani. Şi apoi, în Casa Tatălui!”, a declarat el, potrivit RFI România.

Papa Francisc, care pare în plină formă spune că trăieşte această popularitate „mai natural decât la început”, pentru că iniţial aceasta îl „speria un pic”.

Întrebat pe de altă parte despre vacanţa sa din acest an, Papa Francisc, care nu pleacă niciodată în concediu în afara Vaticanului, a răspuns că va sta „acasă”, la reşedinţa Sfânta Marta, unde locuieşte.

„Îmi iau întotdeauna vacanţă. Atunci schimb ritmul. Citesc lucruri care îmi fac plăcere, ascult muzică. Mă rog mai mult. Mă reconfortează. O parte din luna august am făcut acest lucru. Îmi convine aşa”, afirmă Suveranul Pontif.

Citiți mai mult AICI

Related posts

Leave a Comment