O poliţistă împuşcată joi dimineaţă în regiunea pariziană a murit, anunţă surse din cadrul Poliţiei, citate de AFP. Între timp, o explozie de origine criminală a avut loc tot joi, în faţa unui restaurant ce vinde kebab, situat în apropierea unei moschei. Câteva lăcaşuri de cult musulmane au fost ţinta unor atacuri care nu s-au soldat însă cu victime, în trei oraşe din Franţa. Toate aceste incidente au loc la o zi după atacul terorist de la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo din Paris, soldat cu 12 morţi. Premierul Victor Ponta a semnat joi în cartea de condoleanţe de la ambasada Franţei, potrivit RFI România.La Bucureşti, premierul Victor Ponta a venit joi la ambasada Franţei, pentru a semna în cartea de condoleanţe: „Transmit convingerea României că alături de Franţa şi de toate ţările lumii democratice şi civilizate, să luptăm ca în viitor, prin toleranţă, terorismul, actele acestea inumane să poată fi, dacă este posibil, prevenite şi cu siguranţă să fie pedepsite atunci când au loc”.
O poliţistă a fost împuşcată joi dimineaţă la Montrouge, în regiunea pariziană. Femeia a murit ulterior din cauza rănilor grave.
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, anunţase anterior că două persoane, o poliţistă şi un agent municipal, au fost grav rănite într-un incident armat în suburbia pariziană, iar autorul a reuşit să fugă şi este dat în urmărire.
Potrivit unor surse apropiate dosarului, „nici o legătură formală nu poate fi stabilită în acest stadiu” cu atacul comis miercuri asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi soldat cu 12 morţi.
Între timp, o explozie de origine criminală a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 05.00 GMT (07.00 ora României), în faţa unui restaurant ce vinde kebab, situat în apropierea unei moschei din Villefranche-sur-Saône, în zona central-estică a Franţei. Explozia nu s-a soldat cu răniţi.
Câteva lăcaşuri de cult musulmane au fost ţinta unor atacuri care nu s-au soldat însă cu victime, în trei oraşe din Franţa.
Trei grenade folosite pentru exerciţii militare au fost aruncate înspre o moschee din Mans, iar două focuri de armă au fost trase împotriva unei săli de rugăciune musulmane din Port-la-Nouvelle.