Jocurile Olimpice de iarnă au debutat, vineri seară, la Soci, cu o grandioasă ceremonie de deschidere, dar şi cu o confirmare a temerilor internaţionale cu privire la posibilele atentate teroriste ce ar putea viza localitatea aflată în apropierea republicilor instabile din Caucaz. Un avion de pasageri decolat din Ucraina a fost aproape de a fi deturnat de un bărbat, care a ameninţat că aruncă aeronava în aer, dacă pilotul nu se îndreaptă către Soci. Suspectul este acuzat de „tentativă de terorism”, potrivit RFI România.
„Bărbatul a cerut deturnarea avionului către Soci unde se aflau Putin şi Ianukovici, care, potrivit lui, au sânge pe mâini”, a declarat Maksim Lenko, şeful departamentului de anchete al serviciilor speciale ucrainene (SBU), în cadrul unei conferinţe de presă. Suspectul se referea la confruntările de stradă de la Kiev, care s-au soldat cu cel puţin patru morţi şi aproximativ 500 de răniţi în ianuarie.
Suspectul, de naţionalitate ucraineană, care a încercat să deturneze avionul este interogat de poliţia turcă, scrie AFP. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, care a ameninţat că aruncă în aer aeronava cu 110 pasageri la bord, dacă pilotul nu îndreaptă avionul către oraşul Soci, acolo unde era în desfăşurare ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă.
Avionul decolase de la Harkov, din Ucraina, cu destinaţia Istanbul, au declarat autorităţile turce, care nu au dezvăluit până acum detalii despre suspect.
La scurt timp, şi autorităţile ruse au anunţat că au aflat despre acest incident, care, în opinia Moscovei, nu a reprezentat o ameninţare pentru JO şi oamenii prezenţi la Soci.
Totuşi, incidentul are loc în contextul unor temeri accentuate ale autorităţile ruse cu privire la posibile atentate ce ar putea fi organizate în oraşul în care se desfăşoară Olimpiada de iarnă, dată fiind apropierea localităţii Soci de republicile instabile din Caucaz, unde recent au avut loc mai multe atentate, soldate cu morţi şi răniţi.
Citiți continuarea articolului AICI