Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin se va afla joi la Chișinău într-o vizită oficială. Emisarul Kremlinului se va întâlni cu ministrul moldovean al Economiei, Andrian Candu. Întrevederea a fost solicitată de Federația Rusă, în cadrul Comisiei moldo-ruse pentru colaborarea comercial-economică, potrivit RFI România.Dmitri Rogozin, vicepremierul rus vrea să discute despre restricțiile impuse de Federația Rusă, prin limitarea importului produselor moldovenești și decizia de introducere a taxelor vamale de către autoritățile ruse. Un alt subiect ce va fi abordat de Adrian Candu, ministrul Economiei și oficialul rus se referă la furnizarea gazelor naturale, în contextul expirării actualului contract la 31 decembrie 2014.
Ministrul Economiei consideră că este de datoria sa să folosească orice prilej pentru a dialoga cu autoritățile Federației Ruse și să facă tot ce e posibil pentru ”a aduce claritate în relația dintre cele doua țări”.
Potrivit vice-ministrului moldovean de externe, Valeriu Chiveri, Rogozin vine la Chișinău însoțit de reprezentanți ai Serviciului rus ”Roselhoznadzor”, Serviciului Vamal, dar și ai Ministerului rus al Economiei. Delegația oficială va sosi cu o cursă obișnuită și nu cu una charter, scrie realitatea.md
Unii comentatori de la Chișinău cred însă că Dmitri Rogozin vine acum la Chișinău pentru a putea reveni din nou, fără mari probleme, în câteva zile, la Tiraspol. Rogozin ar vrea să participe la manifestațiile prilejuite de cea de-a 70 aniversare de la Operațiunea Iași-Chișinău.
Citiți mai mult AICI
