RFI: Discurs comun franco-german la Strasbourg după 26 de ani

Discursul comun vine pe fondul deteriorării crizei din Siria, care a dus la o creștere bruscă a numărului imigranților în ultimele luni, potrivit RFI România.Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande susţin azi primul discurs comun germano-francez în Parlamentul European după 26 de ani. Este primul discurs comun al liderilor francez și german din noiembrie 1989, când președintele Mitterrand și cancelarul Kohl au vorbit cu deputații despre sfârșitul Războiului Rece.

Discursul comun vine pe fondul deteriorării crizei din Siria, care a dus la o creștere bruscă a numărului imigranților în ultimele luni. Unele țări din UE au probleme în a face față, în timp ce altele se tem să primească refugiați și imigranți, al căror număr este în continuă creștere.

Între timp Uniunea Europeană lansează o operaţiune de interceptare a navelor cu ajutorul cărora imigranţii încearcă să traverseze Mediterana. Dacă până acum Bruxelles-ul s-a concentrat pe operaţiuni de salvare şi supraveghere, în timpul intervenţiilor din operaţiunea Sophia navele suspectate că transportă imigranţi vor fi interceptate pe mare, percheziţionate şi deviate de la traseu.

Peste 130 de mii de imigranţi au traversat anul acesta Mediterana pentru a ajunge din nordul Africii în Europa. Mai multe de 2700 nu au ajuns la destinaţie din cauză că s-au înecat.

Cele mai periculoase călătorii sunt cele care au punctul de plecare în Libia şi destinaţia în Italia, de aceea mai mulţi imigranţi preferă acum ruta Turcia Grecia.

Operaţiunea proaspăt lansată de Uniunea Europeană a fost numită astfel după numele unui copil născut de o mamă somaleză pe o fregată germană imediat după ce a fost salvată.

Related posts

Leave a Comment