Europa face în continuare eforturi pentru a controla fluxul refugiaţilor şi a nu lǎsa sǎ se instaureze haosul în sînul Spaţiului Schengen. Germania, susţinutǎ de Franţa, a convocat o reuniune extraordinarǎ a şefilor de stat şi de guvern, într-un context care rǎmîne tensionat pentru cǎ doamnei Merkel i se reproşeazǎ unele „contradicţii de comportament” (dupǎ cum scrie cotidianul Le Figaro). Apelurile la deschiderea frontierelor şi la solidaritate, cum ar fi cel lansat de doamna Federica Mogherini, rǎmîn numeroase, dar şi avertismentele legate de limitele capacitǎţilor europene de a primi şi integra migranţi, scrie Matei Vișniec pentru www.rfi.ro.”Aş începe prin a spune cǎ sosirea în valuri succesive a zeci de mii de refugiaţi din Orientul Apropiat, dar şi din alte zone de conflict, începe sǎ aibǎ un caracter de epopee. Europa este fǎrǎ îndoialǎ confuntatǎ cu cel mai mare numǎr de strǎini care intrǎ pe teritoriul ei din 1945 încoace. Entuziasmul şi febrilitatea cu care aceşti oameni se îndreaptǎ în prezent spre Germania, nou El Dorado al imigranţilor, amintesc de alte momente similare din istoria ultimilor cinci secole… Exodul spre lumea nouǎ, atracţia exercitatǎ de coasta Pacificului (devenitǎ mitul Vestului Sǎlbatic), precipitarea cu care sute de mii de oameni s-au dus sǎ caute aur în Alaska… Amintesc aceste lucruri pentru a spune de fapt cǎ migraţiile nu sunt un lucru nou, cǎ ele fac parte din natura însǎşi a fiinţei umane, cǎ ele oxigeneazǎ de fapt întreaga planetǎ cu idei noi şi energii noi.
Dacǎ Europa este surprinsǎ acum şi chiar şocatǎ de ceea ce i se întîmplǎ, aceasta este vina ei. Pentru cǎ fluxul de refugiaţi nu are nimic anormal, dimpotrivǎ. Iar dacǎ liderii europeni nu şi-au imaginat niciodatǎ cǎ într-o bunǎ zi spaţiul Shengen ar putea fi luat cu asalt în felul acesta, lipsa lor de imaginaţie nu este decît o expresie a naivitǎţii lor.
Tot naive sunt apelurile lansate de europeni cǎtre ţǎrile din Golf, Qatar, Kuweit sau Arabia Sauditǎ, acuzate cǎ nu primesc ele mai mulţi refugiaţi. Sǎ fim serioşi. Sirienii nu fug acum de dictatura lui Bchar al-Assad ca sǎ se trezeascǎ într-un alt spaţiu totalitar. Nu Kuweitul şi nici Qatarul, nu Arabia Sauditǎ sau Emiratele Arabe Unite reprezintǎ visul sirienilor şi al irakienilor. Ei vor libertatea de mişcare şi de expresie, precum şi şansa de prosperitate pe care le-o promite Uniunea Europeanǎ şi Occidentul în general. Chiar şi Iordania, Libanul şi Turcia, care şi-au deschis porţile cu generozitate pentru aceşti refugiaţi, nu sunt vǎzute decît ca o etapǎ tranzitorie.
Idealul, pentru cîteva zeci de milioane de sirieni şi irakieni (dar şi afgani sau populaţii din Sahel şi Magreb) este deci plecarea în Europa şi în America. In acest context însǎ, Europa este prinsǎ, ca sǎ folosim o veche expresie, între ciocan şi nicovalǎ. Mai precis, este prinsǎ între imperativul de a nu-şi încǎlca principiile, şi o realitate care o depǎşeşte, de o complexitate fǎrǎ precedent.
Europa are o tradiţie în materie de primire de refugiaţi, dispune de o legislaţie în acest sens (pe care alte ţǎri, precum cele din Golf, nu o au) şi îşi justificǎ autoritatea moralǎ în lume prin respectul pe care îl aratǎ faţǎ de drepturile omului. Aceasta pe de o parte. Pe de altǎ parte însǎ existǎ spectrul haosului dacǎ nu va reuşi sǎ organizeze primirea acestor oameni, şi inevitabil va trebui sǎ instaleze nişte dispozitive de filtrare şi de primire. Pentru cǎ, dacǎ este sǎ repertoriem toate zonele de conflict de pe planetǎ, cel puţin douǎ douǎ sute de milioane de oameni ar avea dreptul sǎ cearǎ statut de refugiat în Uniunea Europeanǎ”, scrie Matei Vișniec.
Citiți mai mult AICI
