RFI: Cortină de fier între Ungaria și Serbia. Belgradul cere ajutorul UE

Măsuri radicale din partea Budapestei la frontiera cu Serbia în încercarea de a stopa valul de imigranți. Autoritățile maghiare au decis să închidă frontierele, instalând un gard lung de 175 de kilometri. Cele două Guverne vor avea o ședință comună la 1 iulie în încercarea de a găsi o soluție, transmite RFI România.De la începutul anului Ungaria a fost și este asaltată de un flux considerabil de migranți ilegali veniți dinspre Serbia. Trebuie știut că frontiera sârbo-ungară constituie și o parte a frontierei de sud-est a spațiului de liberă circulație Schengen.

Migranții, veniți din Kosovo, Siria, Libia, Irak, Afganistan și Pakistan, până acum în marea lor majoritate nu au rămas în Ungaria, ci au plecat mai departe spre Austria, Germania și țările scandinave.

Numărul lor a crescut vertiginos, cifrându-se, de la începutul anului la circa 50-60 de mii. Recent Germania și Austria, dar și Franța au închis frontierele lor față de migranții veniți din Italia.

Temerea Guvernului este că aceiași măsură va fi luată și în cazul Ungariei, și miganții vor rămâne pe teritoriul ei constituind o problemă insurmontabilă – afirmă autoritățile – pentru infrastructura de primire.

Ba chiar există și eventualitatea ca țările spre care au tranzitat până acum cei veniți în Ungaria să fie trimiși înapoi, conform acordului de la Dublin dintre statele aparținând spațiului Schengen.

În acest context situează Guvernul decizia de închidere a frontierei țării de 175 de km cu Serbia prin ridicarea unei cortine de fier pe tot parcursul acesteia. Peter Szijjarto, ministrul de externe a declarat că Budapesta nu încalcă prin ridicarea cortinei de fier niciuna din obligațiile sale internaționale, asemenea construcții în același scop există și la frontiera turco-greacă și turco-bulgară, ca și în enclavele spaniole din Africa.

Related posts

Leave a Comment