Poliţia din Copenhaga a anunţat duminică dimineaţa că l-a împuşcat mortal pe bărbatul despre care afirmă că este autorul atacurilor armate din Copenhaga, relatează BBC News online.Forţele de ordine precizează că l-au ucis pe suspect în cartierul Norrebro, după ce acesta a deschis focul asupra poliţiştilor, potrivit RFI România.
O persoană a fost ucisă, iar alte două rănite sâmbătă după-amiaza, într-un atac armat asupra unui centru cultural-cafenea în care avea loc o dezbatere în capitala daneză.
Tința atacului de la Centrul Cultural, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare, a fost cel mai probabil controversatul caricaturist suedez Lars Vilks, unul dintre participanţii la eveniment. La dezbatere participa şi ambasadorul Franţei Francois Zimeray.
Într-un al doilea atac, comis în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat evreu a fost ucis, iar doi poliţişti au fost răniţi în apropierea principalei sinagogi din Copenhaga.
Nivelul alertei la Copenhaga a fost ridicat după cele două atacuri armate, potrivit BBC.
MAE a condamnat atacurile teroriste din Danemarca şi consideră că astfel de acte violente sunt inacceptabile comise pe teritoriul UE. Șeful diplomației, Bogdan Aurescu, a apreciat că ele sunt lipsite de justificare şi întăresc şi mai mult angajamentul de a lupta împotriva terorismului internaţional.
Potrivit unui comunicat Ministerul Afacerilor Externe a tarnsmis condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața în urma acestora.
MAE consideră că „astfel de acte violente inacceptabile comise pe teritoriul Uniunii Europene constituie un atac la adresa valorilor europene fundamentale”.