După ce referendumul a fost interzis de către tribunalul Superior de Justiţie, iar Garda Civilă Spaniolă a minimalizat capacitatea logistică a oraganizatorilor – confiscând buletinele de vot, dizolvând comitetul electoral central, închizând colegiile electorale – cum era de aşteptat, desfăşurarea scrutinului era o misiune aproape imposibila pentru autorităţile de la Barcelona.
În acest context, desfăşurarea evenimentelor de duminică, cu consecinţele pe care deja le cunoaştem, era previzibilă. În primele ore ale dimineţii poliţia regională catalană a acţionat cu pasivitate, permiţând demararea scrutinului separatist, ceea ce a determinat în cele din urmă autorităţile de la Madrid să ordone trupelor Gărzii Civile Spaniole, care erau cantonate în portul din Barcelona de aproape două săptămânii, să intervină pentru a opri desfăşurarea actului plebiscitar. Intervenţie care, după cum deja se ştie, a culminat cu violente confruntări stradale, cu alegători baricadaţi în colegiile electorale, cu secţii închise şi, din nefericire, s-a soldat în cele din urmă cu aproape 850 de răniţi, conform cifrelor furnizate de autorităţile catalane.
Aşa cum opinează majoritatea analiştilor, ceea ce s-a întâmplat duminică în Catalonia nu a fost un referendum, fiind lipsit de coordonarea unui birou electoral central, având o cotă minimă de participare de sub 50%, votându-se cu buletine imprimate în casă, în urne de vot plimbate pe stradă, cu o lipsă totală de control, în care unii alegători au votat de mai multe ori, un haos total în care organizatorii nu au reuşit să satisfacă exigenţele minime legale care să-i poată conferi legitimitatea necesară continuării procesului secesionist într-un cadru legal.
Dar pe de altă parte a fost, probabil, cel mai mare succes mediatic al mişcării pentru independenţă. A fost un succes deoarece a mediatizat imaginea a sute de mii de catalani care au ţinut să participe la această consultare populară, organizându-se şi colaborând pentru a transforma în realitate dorinţa de a vota, în ciuda interdicţiilor impuse de autorităţile de la Madrid. Ei au arătat o imagine de plină fervoare electorală, ocupând secţiile de vot încă de vineri seara, ascunzând materialul electoral, aşteptând ore în şir ca sa voteze şi confruntându-se cu forţele de ordine. A fost de fapt imaginea unei confruntări mediatice pe care în cele din urmă şi-a adjudecat-o mişcarea secesionistă.
Mariano Rajoy a promis că nu va avea loc referendumul, că nu vor exista urne şi buletine de vot şi că, în cele din urmă, nu se va vota, iar Carles Puigdemont, la rândul lui, a dat toate asigurările ca scrutinul separatist se va desfăşura în condiţii normale, cu toată logistica necesară. În cele din urmă, după cum s-a văzut, nu a avut loc un referendum adevărat, dar catalanii au reuşit să deschidă o mare parte a secţiilor de vot şi să voteze, ceea ce a creat multă confuzie şi le-a permis, atât lui Puigdemont cât şi lui Rajoy, să continue cu acelaşi discurs cu care am fost obişnuiţi înainte de scrutinul de duminică.
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat că „nu a avut loc niciun referendum de autodeterminare în Catalonia” şi a învinuit guvernul catalan pentru violenţele care au avut loc în ziua alegerilor deoarece, citez: „s-a acţionat în ilegalitate”.
La rândul lui, duminică noaptea târziu, liderul de la Barcelona declara că : „În această zi de speranţă şi suferinţă, cetăţenii Cataloniei ne-am câştigat dreptul de a avea un stat independent constituit într-o republică”, el a adăugat că „guvernul catalan va comunica în zilele următoare rezultatele referendumului parlamentului de la Barcelona” şi a lăsat să se înţeleagă că există posibilitatea unei declaraţii unilaterale de independenţă care poate fi formulată în următoarele 48 de ore.
Este foarte probabil ca în aceste circumstanţe Mariano Rajoy va suspenda autonomia Cataloniei, conform art. 155 din Constituţiei, deşi problema cea mai mare pe care o are în acest moment premierul spaniol este susţinerea parlamentară pe care ar putea să o piardă în urma evenimentelor de duminică.
