Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la Bucureşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman.
A emigrat în Franţa unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes.
În Franţa, s-a dedicat cercetărilor în domeniul său de specialitate: Istoria Imperiului Otoman, secolele XV-XVII.
Între 1971-1991, a fost cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales), iar din 1991 – angajatul Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa.
În perioada 1972-1991, a ocupat diverse poziţii de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est şi Spaţiul Turc al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale.
Membru al comitetului de redacţie al revistei de specialitate Turcica (1980-1889), precum şi al comitetelor de redacţie al revistelor L’Alternative (1979-1985), L’Autre Europe (1986-1994) şi al trimestrialului Politique Internationale.
Membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în 1977 pentru sprijinirea Mişcării Goma; a luat parte la fondarea, în 1980, a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris (a fost purtător de cuvânt şi în ultimii ani vicepreşedinte).
După prăbuşirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social, iar în anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
În perioada 1990-1992, a fost preşedintele organizaţiei Biroul de Informaţii şi Ajutor pentru România, iar în 1992 a devenit vicepreşedintele asociaţiei Est Libertés.
A făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.
