În noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, la Pelişor se stingea din viaţă Regele Ferdinand Întregitorul. Îi succeda în poziţia de Cap al Statului nepotul său, Regele Mihai I, în vârstă de cinci ani şi opt luni. A fost nevoie ca un copil să devină rege al României deoarece tatăl său, principele Carol al României, renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei.
La 20 iulie 1927, Principele Moştenitor Mihai a fost adus de la Sinaia la Bucureşti, cu trenul regal, pentru a fi prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului. Venise împreună cu mama sa, Principesa Elena. „Trăiască Regele Mihai I”, au strigat deputaţii, iar Regele în pantaloni scurţi a salutat pentru prima oară Parlamentul, în calitate de suveran.
Pentru că era minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de un Consiliu de Regenţă, format din trei persoane, dintre care una era unchiul lui Mihai, principele Nicolae. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate şi funcţionalitate, iar principele Carol, tatăl lui Mihai, ajutat atât din exteriorul, cât şi din interiorul ţării, a revenit pe tron, la trei ani după ce Mihai devenise rege.
A doua domnie a regelui Mihai a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, regele Carol al II-lea a renunţat din nou la tron, iar Mihai a redevenit rege al României. Atunci, regele Mihai I avea 19 ani. Însă România era condusă, cu puteri dictatoriale, de generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Fără ştirea regelui, Antonescu a angajat România în Al Doilea Război Mondialalături de Germania, pentru a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei. Însă armata română nu s-a oprit la Nistru, acolo unde se terminau teritoriile româneşti, ci a mers mai departe, în teritoriul rusesc.
După trei ani, Naţiunile Unite au întors soarta războiului în favoarea lor, iar armata română era într-o situaţie dezastruoasă. Antonescu a refuzat să semneze armistiţiul care prevedea condiţii foarte dure pentru România. Sprijinit de liderii principalelor partide, regele Mihai l-a demis şi arestat pe Ion Antonescu printr-o lovitură de palat în ziua de 23 august 1944. România a semnat armistiţiul cu URSS şi a întrat sub influenţă sovietică, după ce fusese abandonată de SUA şi Marea Britanie. Pe 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit de comunişti să abdice.
După 50 de ani de exil, regelui Mihai i-a fost recunoscută cetăţenia română şi a putut să revină definitiv în ţară abia în 1997. Regele Mihai I este ultimul şef de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care se află încă în viaţă şi singura persoană din istoria omenirii care a purtat timp de nouă decenii titlul de rege, chiar dacă a domnit efectiv, doar 10 ani.
Ascultaţi reportajul RFI aici.