
După moartea contelui Bánffy, clădirea a devenit, la 1840, reşedinţa noului guvernator al Transilvaniei, Teleki József. Palatul a găzduit numeroase personalităţi de seamă ale vremii, aflate în trecere prin Cluj. Printre oaspeţii săi s-au aflat împăratul Francisc întâi al Austriei şi rege al Ungariei, precum şi penultimul împărat al imperiului Austro-Ungar, Franz Josef, împreună cu împărăteasa Sisi.
De asemenea, compozitorul Franz Liszt a susţinut o serie de concerte în sălile palatului. În treacăt fie spus, o ciudăţenie a lui Franz Liszt era faptul că se considera maghiar, cu toate că avea o cultură germană şi nu cunoştea deloc limba maghiară. Între 1964 – 1965 s-a trecut la restaurarea palatului, după care acesta a devenit sediul Muzeului Naţonal de Artă.