Renunță Bosch la Jucu?

Compania germană Bosch, care va construi o fabrică de componente auto în județul, a primit un ajutor de stat în valoare de 30 de milioane de euro. Ajutorul de stat a fost aprobat de fostul Guvern PDL, iar azi, oficialii companiei germane au anunțat începerea investiției. Însă comunicatul oficial al companiei Bosch a stârnit confuzie. Responsabila departamentului de comunicare publică a Bosch a anunțat că investiția va fi realizată în Cluj-Napoca, nu în Jucu!”Grupul Bosch planifică construirea în Cluj-Napoca, România, a unui centru de producţie şi dezvoltare pentru unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă fază a investiţiilor, cea de construcţie, care va dura până la finalul anului 2013, investiţiile planificate se ridică la valoarea de 77 de milioane de euro. Lucrările de construcţie vor fi demarate în cel de-al doilea trimestru al anului 2012, iar procesul de producţie este programat să înceapă la mijlocul anului 2013. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 m2. Până la sfârşitul anului viitor, în jur de 340 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul producţiei şi cercetării din cadrul acestui centru”, a anunțat reprezentanta Bosch, Eleni Șefel. Însă președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, i-a contrazis pe reprezentanții Bosch. Potrivit lui Alin Tișe, noua fabrică Bosch va fi construită în comuna Jucu, iar investiția va genera în final circa 2.000 de locuri de muncă. În acest an, reprezentanții Bosch au semnat un contract prin care primeau dreptul de a construi noua fabrică de componente auto în comuna Jucu, în apropierea fostei fabrici Nokia.

Related posts

Leave a Comment