
„Programul seminarului este unul echilibrat, a mai explicat PS Florentin, prima parte a zilei cuprinde prezentări, conferinţe, urmate de un timp alocat întrebărilor, discuţiilor. Urmează o pauză de prânz, după amiază programul fiind mai mult aplicativ. Episcopii încep şi încheie fiecare zi prin rugăciune, ce include şi celebrarea în comun a Sfintei Liturghii. De asemenea, este oferită posibilitatea participării la evenimente culturale sau a vizitării unor muzee sau a altor obiective cultural-spirituale din Varşovia”.
În prima zi, luni 31 martie, reprezentanţii Conferinţei Episcopilor Americani şi Fr. Wojciech Mikulski, SJ, Directorul ECCC, au adresat participanţilor un cuvânt de bun venit. Ultima zi a seminarului este rezervată concluziilor, astfel încât episcopii să poată aplica din roadele spirituale ale acestor zile în păstorirea propriei eparhii şi, totodată, să exercite o mai bună influenţă asupra societăţii zilelor noastre, ajutând la soluţionarea situaţiilor de criză.
„Cursurile sunt susținute de specialiști americani sau polonezi. Locuim intr-un centru de exerciţii spirituale al iezuiților de la marginea capitalei Poloniei, situat intr-o mică pădure. Spiritul Domnului ne conduce acum spre a cunoaște noi adevăruri, pentru a putea vesti fraților noștri vestea cea bună: cu adevărat Hristos a Înviat!”, a încheiat Preasfinţia Sa relatarea transmisă din Varşovia.
Cel de-al doilea seminar din serie, a fost programat în luna noiembrie 2014. Această întâlnire va continua să se concentreze asupra relațiilor publice, cu accentul pe comunicarea dintre reprezentanţii Bisericii Catolice şi lumea seculară.