PSD anunță reînceperea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Ordinul de începere a lucrărilor, dat în baza contractului semnat de Guvernul Boc. Nimeni nu răspunde pentru întârzierea de doi ani
Lucrările la tronsonul Autostrăzii Transilvania dintre Gilău și Nădășel vor fi reluate chiar în acest an, a anunțat președintele PSD Cluj, consilierul județean Remus Lăpușan. El a afirmat că termenul maxim până la care poate fi dat în folosință tronsonul lung de aproape nouă kilometri este 7 aprilie 2016. Liderul PSD Cluj a mai precizat că valoarea totală a lucrărilor pentru acest tronson este de 260 de milioane de lei plus TVA.Remus Lăpușan a adăugat că alte 55 de milioane de euro au fost alocate pentru lucrările care vor fi efectuate în acest an pe tronsonul Borș – Suplacu de Barcău din județul Bihor. Tot el a amintit faptul că au fost semnate și contractele pentru realizarea tronsoanelor de autostradă dintre Turda și Sebeș și dintre Câmpia Turzii și Ogra. Aceste două tronsoane vor fi finanțate din bani europeni.
Lucrările la tronsonul Gilău – Nădășel vor fi făcute de compania UMB Spedition, a unuia dintre regii asfaltului, Dorinel Umbrărescu. Contractul a fost semnat în anul 2012, de către Guvernul Boc. După venirea USL la putere, acest contract a fost blocat, pentru a fi repus în vigoare după doi ani. Specialiștii în infrastructură afirmă că, dacă ar fi început în anul 2012, acest tronson ar fi putut fi inaugurat chiar în această primăvară. Oficialii guvernamentali nu au oferit nici un fel de explicații pentru întârzierea de doi ani cu care acest contract a fost pus în practică.