
Un protest organizat de mai mulți tineri a perturbat ceremonia organizată în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai pentru decernarea titlului de Doctor Honoris Causa pentru fostul comisar european pentru extindere, Gunther Verheugen. Prin intermediul unor bannere, tinerii au spus că nu sunt de acord cu acordarea pe criterii politice a unor titluri universitare.
De asemenea, prin intermediul altui banner, protestarii l-au numit pe Gunther Verheugen ”lobbyst murdar”. Ei s-au plimbat cu bannerele prin Aula Magna. ”Ne se pare nepotrivit ca un titlu academic să fie acordat din motive politice unui personaj absolut discutabil”, și-a motivat una dintre protestatare atitudinea.
Gunther Verheugen nu a comentat în nici un fel protestele organizate de tineri. El le-a cerut acestora doar să lase bannerele mai jos, pentru ale putea vedea ochii. La finalul ceremoniei, rectorul Ioan-Aurel Pop a încercat, într-un fel, să își ceară scuze pentru incident, pe care l-a pus pe seama tinereții protestatarilor. Un al doilea protest a fost, însă, organizat în stradă, în fața Rectoratului. Protestatarii i-au cerut premierului Victor Ponta să oprească mineritul din Munții Apuseni și explorarea legată de posibila exploatare a gazelor de șist.
Premierul Victor Ponta a ținut să își exprime respectul față de Gunther Verheugen, pe care l-a numit cel mai corect partener pe care l-a avut România în cursul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.