Timp de două ore, oamenii şi-au spus nemulţumirile legate de amplasamentul aquaparkului şi au cerut dezbateri publice suplimentare, pentru că unii dintre ei doresc amenajarea unui parc natural în zonă. În ciuda argumentelor aduse, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost adoptat cu 18 voturi „pentru” şi 5 „abţineri” (PSD + ALDE).
Primarul Emil Boc a precizat că din cele 12 hectare de teren pe care ar urma să funcşioneze aquaprcul, doar 2,2 reprezintă partea care va fiu accesibilă pe bază de bilet. Restul de 10 hectare va fi zonă deschisă cu acces nelimitat. Va exista şi un acvariu de 650 mc de apă cu meduze, peşti, cu acces public nelimitat, inclusiv cu acces de predare pentru elevi. Aquaparkul va avea 21 de tobogane, dintre care opt în interior. Cel mai mare, King Cobra, ar urma să aibă o înălţime 17,5 metri, cât un bloc cu şapte etaje.