Elevii de clasa a XII-a care vor da probele de limba română, competenţe digitale şi limbă străină, vor primi certificate de începători chiar dacă nu ştiu nimic. Asta pentru că Ministerul Educaţiei nu a introdus încă un punctaj pentru competenţe, la fel ca în Europa.La Bacalaureatul din acest an, probele orale se trec doar prin simpla participare la examen. Conform metodologiei, candidaţii nu sunt respinşi sau admişi, ci primesc certificate de competenţe. Astfel, cu un punctaj zero, elevii obţin nivelul de începători şi merg mai departe la probele scrise.
La proba de competenţe digitale, de exemplu, Ministerul Educaţiei nu a introdus aceleaşi standarde ca la nivel european. Reprezentanţii Licenţei Europene de Operare pe Computer din România spun că promovarea examenului de competenţe digitale se face cu 75% din puncte. Anul trecut, ei au şi făcut o simulare, din care reiese că peste jumătate dintre liceeni nu au promovat.
„Bacul la competenţe digitale nu se ia cu zero puncte. Aproximativ 48% dintre elevi au promovat examene ECDL şi ar putea opţine certificarea. Fiind vorba de un standard, promovarea acestor examene presupune că ei au opţinut pest 75% din punctaj”, a precizat Ana Dulu, director general ECDL România.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei recunosc că punctajele nu sunt compatibile cu cele europene. Examenul din acest an e ceva nou, se scuză Ministerul.
„Este o premieră absolută pentru şcoala românească. Nu sunt compatibile aceste prevederi cu ale dânşilor. Sigur că se vor remedia aceste lucruri, cu siguranţă în metodologia care va decurge din noua lege a educaţiei”, a afirmat Melania Mandas Vergu, purtător de cuvânt Ministerul Educaţiei.
Primele probe ale Bacalaureatului vor avea loc la mijlocul lunii viitoare.