Altețele Lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României, au primit Premiul de Excelență pentru Implicare Socială în cadrul Galei Premiilor Media, care a avut loc la Opera Națională Română, chiar în sala în care, cu două luni în urmă, era repusă Stema Regală a României. Premiul a fost acordat de publicațiile Cluj Today și Transylvania Today. Premiile le vor fi înmânate efectiv la Săvârșin, cu ocazia Concertului Regal de Colinde.”Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu ai României s-au implicat în mod constant şi eficient în promovarea excelenţei în educaţiei, în cultura clujeană şi în susţinerea mediului de afaceri. Alteţele Lor Regale continuă, astfel, o tradiţie care a început încă de pe vremea Regelui Carol I, care a acordat clujeanului Carol Pop de Satmari/Karoly Papp de Szathamari titlul de fotograf regal. Pentru a onora cei 150 de ani de Regalitate în România, dar şimeritele personale ale Alteţelor Lor Regale, suntem mândri să acordăm această distincţie celor doi membri ai Familiei Regale”, arată motivația acordării premiului.
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României şi-a dedicat întreaga sa viaţă slujirii poporului român. În perioada de exil, a muncit în cadrul Casei Majestăţi Sale Regelui Mihai I, iar din 18 ianuarie 1990 a revenit în ţară, unde a dezvoltat numeroase proiecte sociale, educaţionale şi culturale. Fundaţia Principesei Margareta reprezintă doar una dintre dimensiunile implicării ASR Principesei Margareta în comunitatea românească.
ASR Principele Radu al României s-a remarcat atât prin impicarea sa în promovarea internaţională a României şi prin susţinerea demersurilor de aderare la Uniunea Europeanî şi NATO, cât şi prin iniţiativele care au atins, practic, fiecare colţ al României, fie că e vorba de dotarea unor biblioteci, susţinerea unor şcoli, acordarea de burse sau susţinerea mediului economic.
La ceremonia de decernare a premiului au asistat Valentin Lungu, vicepreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, și Cornel Jurju, vicepreședinte al Clubului Monarhiștilor Clujeni.