Prezent entru întâia dată într-o emisiune de televiziune de la desemnarea în funcţia de prim-ministru, Victor Ponta a încercat să răspundă celor mai importante întrebări ale momentului.Cele mai importante declaraţii ale premierului:
– Eu nu sunt şi nu voi fi niciodată primul ministru al lui Traian Băsescu, chiar daca Domnul Ungureanu era prim ministrul lui. Eu am fost votat pentru această funcţie.
Preşedintele nu avea altă soluţie decât dacă dorea să suporte imediat consecinţele gestului său. Ostilitatea dintre mine, Crin Antonescu şi Traian Băsescu va exista în continuare, gândim profund diferit. Pentru domnul Băsescu, decizia de a mă nominaliza a fost salutară, cum spunea predecesorul meu, în sensul de salvatoare pentru domnia sa. Nu m-a surprins nominalizarea, nu mă aşteptam în schimb să dăm jos Guvernul Ungureanu.
– Traian Băsescu şi-a dorit să păstreze Guvernul Ungureanu pentru că îi era foarte util, cel puţin dumnealui.
– Au fost parlamentari PDL şi UDMR care au înţeles că ceea ce li se cere este anormal, şi au votat căderea Guvernului Ungureanu.
– Este foarte important cum câştigi, şi foarte important cum pierzi. Asta face diferenţa.
– Sunt convins că există colegi care ar putea fi mai buni miniştri decât cei aleşi, dar aşa am considerat eu că este cel mai bine. Sunt oameni cu foarte mare experienţă, alături de care cred că voi putea trece de această perioadă dificilă.
– Prin Ordonanţă de Urgenţă am oprit banii care erau reţinuţi ilegal. De luna viitoare, pensionarii vor primi lunar exact banii care le-au fost reţinuţi. Au fost banii reţinuţi 16 luni, tot în 16 luni îşi vor primi banii înapoi. Noi vrem să găsim acel proiect de lege prin care oamenii să aibă certitudinea că îşi primesc banii înapoi să să îşi retragă plângerile.
– De la 1 iunie vom mări salariile cu 8%, urmând ca din decembrie să vină şi a doua etapă de majorare.
– Referitor la HG privind UMF, am decis retragerea recursului Cabinetului Ungureanu. Astfel, înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată.
– A patra Ordonanţă de Urgenţă este recuperarea banilor de la primăriile PDL.
– Am decis şi numirea Purtătorului de Cuvânt. Andrei Zaharescu va fi Purtătorul de Cuvânt pentru perioada următoare.
– În calitate de prim-ministru al României vreau să cer iertare pensionarilor pentru nedreptatea care li s-a făcut.
– Gestul preşedintelui cu privire la Andrei Marga a fost mai mult o dispută personală. Dacă ar fi fost vorba de altceva aş fi intervenit imediat.
– Eu consider că USL este în mod detaşat pe primul loc la alegerile locale cât şi generale. Nu am nevoie să dau nici pomeni electorale, nici alte lucruri care să ne aducă voturile. Noi avem nevoie doar să nu fim furaţi în ziua votului.
– Referitor la gazele de şist se suspendă orice fel de autorizare până se stabileşte un standard european pentru Protecţia Mediului. Acest lucru este trecut deja în Planul de Guvernare.
– Despre CupruMin, nu ne vom apuca să îl vindem pentru interesele noastre strategice cum au vrut să facă alţii. Vrem să ne asigurăm că resursele naturale rămân în cadrul României. În patru luni venim cu o strategie pentru această problemă.
– La Roşia Montană, putem crea locuri de muncă dar depindem de mai multe condiţii. Trebuie clarificate mai multe lucruri înainte de a vorbi despre proiecte.
– Scrisoarea de intenţie către FMI o vom face publică în momentul în care va fi aprobată.
– Astăzi am reuşit să semnez demisia faimosului Domn Duţă şi am autorizat un control, deoarece, dacă acesta a încălcat legea, trebuie să răspundă penal.
– Incopentenţa, corupţia şi aroganţa sunt lucrurile care au dărâmat Guvernul Ungureanu.
– Guvernul cu conduce Parlamentul, ci invers. Domnul Preşedinte va fi înclocuit cel târziu în 2014.
– Mecanismele prin care pot să creez creştere economică şi locuri de muncă sunt puţine. Aceastea ar fi investiţiile străine directe, care în ultimul timp sunt din ce în ce mai puţine. În al doilea rând nu exista bani mai ieftini decât Fondurile Europene. Stăm foarte prost la capitolul aceasta. Dacă reuşim să simplificăm procedurile şi să oprim corupţia poate reuşim să avem o creştere economică. De asemenea, trebuie să oprim contractele preferenţiale
– În cazul asfaltangiilor, prima măsură este să nu îi mai finanţăm din banii publici.
– Postul public de televiziune este profund politizat şi dezinformează populaţia, având şi un management defectuos, dar soluţia nu este schimbarea unei conduceri politice cu directori numiţi tot politic, ci un sistem european bazat pe criterii de management
– Eu aş vrea să nu dezamăgesc poporul. Sunt cel mai tânăr prim-ministru, am primit foarte mult de la ţara aceasta şi sunt conştient că în spatele acestei funcţii pe care o ocup sunt foarte multe speranţe şi aşteptări. Nu îmi doresc nimic mai mult decât ca în ultima mea zi de prim-ministru să fiu mândru că nu am dezamăgit.
– Am discutat cu Ministrul Sănătaţii despre Institutul Inimii. Acesta a fost încoporat în Spitalul Judeţean printr-o decizie politică. Eu fac tot ce ţine de mine pentru ca acest Institut să revină la starea normală.
– În mod sigur trebuie să implementăm acea schemă specială în care TVA rămâne 24%, dar dacă emiţi factură şi vinzi produsele legal, 9% rămâne în bugetul de stat, iar 15% se restituie producătorului. Am început împreună cu ministrul Agriculturii să facem toate presiunile asupra ministrului de Finanţe, pentru a apărea în bugetul pe care îl vom prezenta în luna septembrie
– În momentul în care l-am nominalizat pe Vasile Cepoi pentru funcţia de Ministru al Sănătăţii, m-am sfătuit cu Raed Arafat. Dânsul a spus că garantează pentru acesta şi că îl va susţine cu tot ce poate. Eu am încredere în ei că vor emite o lege a sănătăţii care să fie în folosul populaţiei.
– Domnul Lăzăroiu este cunoscut drept colportând tot felul de lucruri neadevărate. Eu îl respect pe domnul Marga, am avut încredere în domnia sa. În rest, dacă există oricare dintre membrii Cabinetului care nu îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv de a nu fi colaborat cu fosta poliţie politică, evident că îl voi înlocui
– Judeţele rămân, pentru că au anumite atribuţii legate de activitatea normală a autorităţilor locale, iar în 2014 vom face regiuni, iar odată cu alegerile pentru Parlamentul European vom alege Consiliul Regional şi preşedintele Consiliului Regional
– Tratatul ACTA nu va fi ratificat până când nu vor fi aduse în Parlamentul European modificări care să asigure, aşa cum este corect, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, dar nici să nu atingă drepturile la viaţa privată. În momentul în care laşi furnizorii de internet să îmi intre în adresa de e-mail, să îmi citească mesajele, aşa ceva eu unul nu vreau să mi se întâmple mie personal şi atunci cu atât mai puţin să i se întâmple oricărui cetăţean român
