Primarul din Apahida a pierdut alegerile


Clujeanul Ionel Farcaş a petrecut 38 de ani din viaţă în fruntea primăriei din Apahida. La alegerile de ieri însă a pierdut.Edilul din comuna Apahida, Ionel Fărcaş, a ocupat acelaşi fotoliul de primar timp de 38 de ani. La alegerile localela de duminică, a fost învins de principalul contracandidat, de la PSD,care a ocupat până acum funcţia de viceprimar.
Ionel Fărcaş a fost votat pentru prima oară în această funcţie în 1957. Pe atunci el avea 26 de ani, iar comuna Apahida puţin peste 2000 de locuitori.
„Poate eram cel mai tânăr primar pe atunci ..iată acum am ajuns cel mai bătrân. Am crescut odată cu comuna asta, am şi îmbătrânit”, spune el.
Acum comuna a ajuns la aproape 12.000 de oameni, iar realităţile locului sunt total schimbate.
Ionel Fărcaş crede că unul dintre motivele pentru care a pierdut este faptul că liderii USL nu au reuşit să impună un singur candidat pentru primărie.El nu regretă însă că pleacă din fruntea comunei şi afirmă că vrea să se bucure de un binemeritat concediu, pe care nu l-a mai avut din 1996.

Related posts

Leave a Comment