Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost reţinut

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, care este liderul PDL Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost audiat timp de câteva ore la DNA Piteşti, fiind acuzat de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals.Primarul Craiovei este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, a declarat marţi seară, Ovidiu Constantinescu, directorul de comunicare al casei de avocatură „Boştină şi Asociaţii”, cea care-l reprezintă pe Solomon.
Reprezentantul casei de avocatură nu a putut da detalii despre circumstanţele în care Solomon ar fi primit mita de luarea căreia îl acuză procurorii anticorupţie, de la cine, care ar fi cuantumul acesteia şi ce ar fi urmat să facă în schimbul banilor. „Tot ce vă pot spune este că domnul Solomon va fi prezentat mâine (miercuri, n.r.) instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile şi că noi suntem siguri că justiţia va fi dreaptă în acest caz”, a spus Constantinescu.
După aproximativ patru ore de audieri, Solomon a fost scos sub escortă, cu cătuşe la mâini, din sediul DNA Piteşti, fiind urcat într-o maşină a Poliţiei Judeţene Argeş.
Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Primăriei Craiova, procurorii DNA Piteşti i-au solicitat lui Antonie Solomon documente şi înscrisuri care se referă la autorizarea construcţiei hipermarketului PIC, dar şi acte privind contractul de concesiune a Stadionului „Ion Oblemenco” către Clubul Universitatea Craiova.
Primarul Antonie Solomon a declarat că se aştepta să fie chemat la sediul DNA Piteşti, întrucât, în ultimele săptămâni, au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai instituţiei pe care o conduce cu privire la autorizaţiile de construire a hipermarketului PIC, deţinut de omul de afaceri Cornel Penescu.

Related posts

Leave a Comment