Judeţul Cluj se confruntă cu cele mai grave inundaţii din acest mileniu. Două persoane şi-au pierdut viaţa. Azi, a dispărut, cu tot cu maşină, în apele umflate ale Crişului, un tânăr de 23 de ani din satul Morlaca a pierit în Poieni. Acesta se afla alături de doi prieteni, care, însă, au reuşit să se salveze. În comuna Apahida, o femeie în vârstă de 84 de ani s-a înecat, după ce a căzut în apa adunată în curtea casei.1.140 de gospodării au fost inundate, la fel ca şi 3.000 de hectare de culturi agricole. Pe acestea, recoltele au fost compromise în proporţii cuprinse între 60 şi 100 la sută.
În prezent, drumul european dintre Cluj-Napoca şi Gherla era blocat de apa Someşului Mic, care acoperea şoseaua. Apa avea o adâncime de un metru în localitatea Jucu, acolo unde se află fabrica de telefoane mobile a companiei Nokia. Maşinile care merg către nordul ţării au fost deviate pe drumurile judeţene care sunt practicabile. Autorităţile sunt pregătite să ceară intervenţia Armatei.
Există 67 de poduri şi podeţe afectate, 13 drumuri judeţene afectate şi şase drumuri naţionale, a spus prefectul Florin Stamatian. Patru sate şi cătune au rămas nealimentate cu curent electric iar defecţiunile la opt posturi de transformare erau neremediate. În satul Colţeşti, 14 familii sunt izolate din cauza distrugerii unui pod.