Predictiile lui Pavel Globa: in 2013 lumea va intra intr-o profunda criza economica

Astrologul rus Pavel Globa a acordat un interviu exclusiv agentiei rbk.ru in care face preziceri referitoare la lumea din viitorii ani. Potrivit spuselor acestuia, in anul 2013 lumea se va cofunda intr-o serioasa criza economica, iar ulterior si in una geopolitica.Revolutiile din tarile arabe vor inceta, doar ca se va produce un al doilea flagel al crizei in lumea islamica. „Prima unda a trecut. O a doua va avea loc in anii 2013-2016 si aceasta va fi mult mai serioasa, decat aceasta cu Muammar Kadafi, ca aceasta farsa, organizata cu privire la lupta pentru drepturile poporului suprimat. Totul va fi mult mai strasnic, mult mai serios. Intregul Orientpoate fi implicat, multi guvernatori se vor desparte de locurile sale, pe cei care nu i-au reusit sa-i bata definitiv acum, ii vor bate in perioada celei de-a doua unde”, considera Globa.
Sub lovitura se va arata si America Latina, unde, conform promisiunilor astrologului, incepand din anul 2014 se vor repeta aceleasi cicluri, care au avut loc in anii 1960din perioada razboiului civil.
Incepand din anul 2013 lumea se va cofunda intr-o serioasa criza economica, iar, ulterior si o criza geopolitica, care va porni dinspre Occident. Vor avea loc conflicte militare in diverse regiuni, dar conform estimarilor lui Globa, umanitatea va evita cel de-al treilea razboi mondial cu utilizare a armei atomice. Toate aceste evenimente vor atinge, inclusiv, si SUA. In anii 2020 vor avea loc numeroase cataclisme geologice- cutremure, eruptii a vulcanilor.
Rusia va intra in criza in anul 2014. „Posibil, vor avea loc acte de terorism serioase, comparate cu acelea care au avut loc in anul precedent din metro, doar ca, probabil, acestea vor avea loc in alte locuri unde se aduna oamenii. Ele pot crea o rezonanta publica imensa si pot provoca un conflict militar serios”, a prezis astrologul. Aceasta perioada pentru Rusia poate fi comparata cu anii nouazeci, vor avea loc tensiuni la frontierele statului, dar tara nu se va prabusi si cataclisme serioase cu aceasta nu va avea loc.
In anii 2013-2014 in Rusia va aparea o criza a puterii. „Este posibila o schimbare chir daca nu a liderilor din prime time, atunci, cel mai probabil, un schimb a generatiilor de politicieni. Foarte multi din cei care se afla acum la putere vor zbura de pe locurile lor. Acest lucru va fi foarte dureros, posibil, va fi insotit de procese judiciare, chiar tribunale, de masuri economice exceptionale”, a promis Globa. Motivul acestuia- Saturnul se va afla in Scorpion, ceea ce are loc o data la 29,5 de ani. Anterior Rusia a avut parte de decese succesive, de la Brejnev la alti doi secretari generali ai URSS in anii 1982-1985 si o perioada de lupte politice dupa moartea lui Lenin.
Dar pentru oamenii simpli din anul 2013 va incepe o perioada linistita. „Este o perioada de asteptari bune, posibilitatea de aparitii de initiative, adica oamenii simpli vor avea manile dezlegate. Este probabil ca vor aparea noi oportunitato pentru biznesul mic, pentru economie”, a spus Globa.
„Dupa trecerea crizei aspre in Rusia se va instaura o insanatosire a economiei si in politica, va aparea o noua elita politica formata din tineri foarte scoliti, educati, tehnocrati, care vor impnge Rusia intr-o directie de dezvoltare ca o civilizatie@, considera „magul” rus.
Federatia Rusa va deveni un stat puternic, care nu se va implica in procesele mondiale si va deveni un centru al neutralitatii. «Eu accept ca statul major al ONU va fi nu in SU, ci in Rusia. Adica Rusia anului 2021 va avea o sansa noua economica, politica, ideologica. Aceasta sansa i se va da tarii pentru 20 de ani. Aceasta o leg de unirea Jupiterul si Saturnul in semnul Varsatorului, acesta e un fenimen foarte rar. Intrucat Varsatorul din antichitate a fost legat de teritoriul Rusiei, atunci este posibil ca Rusia sa aiba sansa civilizationala, care a avut/o pe timpul lui Petru I”, viseaza „astrologul misionar” rus Pavel Globa.
Foarte multe din predictiile „tovarasului” Pavel Globa nu s-au adeverit. Este adevarat ca a formulat predictii serioase in privinta destramarii URSS, a „agresiunii ruse in Georgia”, dar a estimat ca Ucraina se va destrama si inca nu am ajuns sa ne bucuram de o atare minune.

Related posts

Leave a Comment