Problemele precum atitudinea Bisericii faţă de avort, promovarea şi susţinerea vieţii ori rolul familiei creştine în societate vor constitui temele unor dezbateri organizate la Centrul Manresa, al Ordinului Călugărilor Iezuiţi. Concret, este vorba de simpozionul „Biserică, Familie, Viaţă”, care va reuni specialişti din Italia şi din România.Evenimentul este organizat de L’Instituto Lombardo per la Formazione Culturale Europea, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Asociaţia Spes Peregrinorum şi susţinut de Comisia Sinodală Pastorală a Bisericii Române Unite cu Roma. La manifestare au fost invitaţi reprezentanţi ai Bisericii, dar şi ai altor componente ale societăţii civile, precum asociaţii ori fundaţii.
Related posts
-
10 000 de vizitatori au trecut pragul Castelului Bánffy din Răscruci în 2025
Castelul Bánffy din Răscruci, obiectiv emblematic al Transilvaniei a reprezentat în anul 2025 o destinație culturală,... -
Copiii vor descoperi că orice problemă are cel puțin o soluție, la spectacolul Puck, din weekend
Micii spectatori clujeni sunt așteptați duminică, 1 februarie, de la orele 11:00 și 12:30, la Teatrul... -
Experiențe interactive și imersive, în care publicul devine parte activă a procesului artistic, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca
În perioada 31 ianuarie – 15 februarie 2026, Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește expoziția „Digital vs....
