Președintele PSD, Victor Ponta, a transmis delegaților la Congresul UDMR din Oradea că nu a venit să le facă oferte, să îi pețească. El a declarat că a venit la Congres doar din respect, pentru că trebuie să existe dialog între forțele democratice.Victor Ponta le-a spus participanților la Congres că Uniunea Social Liberală este interesată de viitorul tuturor cetățenilor. El a adăugat că USL va merge pe acest drum ”fie din 2012, fie mai devreme: decizia vă aparține”, le-a transmis liderul social-democrat delegaților UDMR. Victor Ponta a afirmat că drepturile pe care comunitatea maghiară le-a obținut, fie alături de PSD, fie alături de PNL, au fost însoțite de prosperitate și de stabilitate socială. Liderul social-democrat a mai spus că USL respectă toate regulile democratice și că drepturile obținute de minoritatea maghiară în urma colaborării cu PSD nu le vor fi luate înapoi. Însă Victor Ponta a adăugat că, dacă va ajunge la putere, nici un ministru al UDMR nu va fi acuzat de trădare, așa cum a pățit fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, și că nici nu va jura cu mâna pe Biblie în campania electorală că nu va face alianță cu UDMR, așa cum a fost acuzat Emil Boc că ar fi făcut în anul 2004. Tot Victor Ponta a declarat că speră ca ministrul Culturii, Hunor Kelemen, să fie ales președinte al UDMR.
Related posts
-
DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII ZET CORPORATION SRL „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Numele beneficiarului: ZET CORPORATION SRL Proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României,... -
Copil aflat în plasament familial, ucis într-un accident auto
Un copil, în vârstă de 3 ani, a murit ieri seară în Căpușu Mic, în urma... -
Cursuri gratuite de canto muzică ușoară și muzică clasică, la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” organizează în perioada 7 – 11 iulie 2025 un curs...