Plimbări cu mocăniţa din Parcul Natural Munţii Maramureşului

În Parcul Natural Munţii Maramureşului, arie protejată din Munţii Carpaţi, pe Valea Vaserului se organizează de sărbători plimbări turistice cu mocăniţa. Zona cuprinde o vastă suprafaţă împădurită, ce este străbătută de ultima cale ferată forestieră din România. Pe aici trece mocăniţa, atracţia principală a zonei, ce plimbă turiştii pe ruta Vişeu de Sus – Paltin, pe un drum cu peisaje care îţi taie răsuflarea. Această zonă atrage anual peste 20.000 de turişti.
Într-un peisaj natural de poveste, între 26 – 29 decembrie 2013 şi 2 – 5 ianuarie 2014, turiştii amatori de plimbări în natură vor avea parte de un program special, de sărbătoare. Plimbările cu mocăniţa se organizează zilnic doar în perioada menţionată, începând cu ora 10, cu plecare din CFF Vişeu de Sus, cunoscută şi sub numele de Gara Mocăniţei.
„Parteneriatul dintre Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului şi CFF Vişeu a luat naştere încă din 2011 din nevoia comună de conservare şi promovare a acestui obiectiv turistic şi de păstrare a identităţii locale şi, în egală măsură, din nevoia de a oferi numărului tot mai mare de vizitatori alternative pentru a petrece cât mai mult timp în parc şi, implicit, de a contribui la devoltarea economică sustenabilă a zonei. Astfel, Administraţia Parcului a demarat dezvoltarea infrastructurii de turism prin realizarea unui traseu tematic cu tema “Păduri cu valoare ridicată de conservare”, cu pornire din staţia principală a trenului cu abur şi urmăreşte introducerea în circuitul turistic a Refugiului montan Suligu, în cadrul unor pachete turistice legate de mocăniţă. Turiştii care aleg să petreacă timpul cu trenul cu abur de pe Valea Vaserului sunt însoţiţi pe toată durata sezonului turistic, atât pe traseul tematic, cât şi în afara lui, de personal calificat al parcului care asigură servicii de ghidaj şi oferă informaţii despre natură şi importanţa cunoaşterii şi păstrării valorilor acestor meleaguri. În cadrul parteneriatului, CFF Vişeu desfăşoară activităţi de operator de turism, asigurând materialul rulant şi servicii de transport pentru turişti în condiţii de siguranţă şi efectuează decontarea sumei de 1 euro pentru fiecare turist transportat catre APNMM.”, a declarat Cătălina Bogdan, director Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului.
CFF Vişeu organizează un program special de sărbători, care va atrage un număr mare de turişti. E o ocazie excelentă pentru cei care doresc să cunoască Valea Vaserului în “hainele” ei de iarnă: o locomotivă cu abur vă va purta domol de la Vişeu spre Paltin, prin minunatul peisaj ce se dezvăluie ochiului. Trenul va fi încălzit, iar ţuica, mica gustare şi cafeaua vor asigura o călătorie cât mai plăcută.

Plecarea: ora 10:00 din gara CFF Vişeu de Sus
Sosirea: aprox. la ora 15:30 în Vişeu de Sus
Traseul: Vişeu de Sus – Novăţ/Paltin
Preţ: adulţi: 69 RON/persoană; studenţi: 54 Ron/persoană; copii 6-16 ani: 49 RON/persoană.
Inclus în preţ: călătoria cu mocăniţa, la întâmpinare o ţuică, o cafea, o plăcintă, însoţitor de tren pe parcursul întregii călătorii.
Pachet All Inclusive: adiţional, inclus în preţ, un platou grill şi o băutură răcoritoare; adulţi 93 Ron şi copii 63 Ron.

Related posts

Leave a Comment