Comisia Europeană a făcut publică o listă cu patru variante de ţinte privind conservarea biodiversitatăţii după 2010, foarte diferite din punctul de vedere al ambiţiei obiectivelor. Cu ocazia Anului Internaţional al Biodiversităţii, WWF solicită Uniunii Europene să fixeze o singură ţintă clară, cu obiective măsurabile, pentru a putea conserva diversitatea biologică a Europei şi a planetei întregi.Biodiversitatea este o chestiune de interes global care, ca şi schimbările climatice, nu ţine cont de frontiere, precizează WWF într-un comunicat. Comisia Europeană recunoaşte că biodiversitatea, ”capitalul natural al lumii”, se află sub o ameninţare gravă şi că, „alături de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii reprezintă cea mai mare ameninţare de mediu actuală, cu implicaţii economice şi sociale semnificative”, mai spune WWF.
Organizaţia de protecţia mediului transmite că pierderea biodiversităţii şi schimbările climatice reprezintă două feţe ale aceleaşi probleme, „de aceea este inutil să căutăm soluţii pentru una fără să o rezolvăm pe cealaltă, ele ar trebui să fie soluţionate deopotrivă. Iar salvarea biodiversităţii ar trebui să se găsească printre primele puncte pe agenda Uniunii Europene, la fel ca şi schimbările climatice. Dacă Uniunea Europeană nu o va considera o prioritate, iar distrugerea mediului natural va continua în acelaşi ritm ca până acum, costurile pe care Europa va trebui să le suporte se vor ridica la 1.1 trilioane de euro pe an, până în 2050, echivalentul a 4% din PIB-ul Europei”.
”Tendinţa actuală a pierderilor de biodiversitate este de 100 până la 1000 de ori mai mare decât limita normală, ceea ce înseamnă că nu mai este timp pentru căutarea de alternative şi de formulări ambigue: Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de ambiţie şi implicare, pentru a putea garanta conservarea capitalului natural şi faptul că acesta va putea furniza beneficii sociale şi economice generaţiilor viitoare. Trebuie să ne propunem să stopăm pierderea biodiversităţii şi să refacem serviciile de mediu în cadrul Uniunii Europene, nu dacă va fi posibil, ci neapărat până în 2020″, a declarat Andreas Baumüller, Responsabil pe Politici privind Biodiversitatea în cadrul Biroului de Politici Europene al WWF.
