Piața imobiliară își revine. Creștere de 5 la sută până la finalul anului

Piața imobiliară din România își revine și va înregistra, până la finalul lui 2015, o creștere de 5 la sută, estimează analiștii. Creșterea va privi atât prețurile, cât și numărul de tranzacții, spune omul de afaceri clujean Răzvan Cuc, care conduce una dintre numeroasele companii de consultanță în domeniul imobiliar.”Tot mai mulți cumpărători aleg să achiziționeze un imobil încă din faza incipientă, când există doar pe planșetă”, a adăugat Răzvan Cuc. El a afirmat că o efervescență puternică se manifestă pe piețele din marile orașe, în special în București, Cluj-Napoca, Brașov și Iași.

Omul de afaceri a remarcat faptul că vânzătorii au înțeles că trebuie să facă o serie de concesii, în contextul în care cumpărătorii au devenit mai analitici și mai pretențioși. De asemenea, Răzvan Cuc a spus că speră ca, în ciuda revenirii pieței imobiliare, cumpărătorii să rămână cumpătați și să nu adopte din nou comportamentul din perioada boom-ului imobiliar.

Există și alți experți care confirmă această tendință. De exemplu, studiul publicat de cea mai mare companie românească din domeniul consultanței, Darian. Sunt și voci care spun că revenirea pieței construcțiilor va duce și la revenirea industriei producătoare de materiale de construcție, precum și a industriei mobile.

Related posts

Leave a Comment