Candidatul UDMR la postul de primar, Peter Eckstein-Kovacs, nu a făcut deloc exces de modestie. În declarațiile de presă oferite la ieșirea din secția de votare de la Colegiul ”Ana Aslan”, candidatul UDMR s-a lăudat cu faptul că are un program adorabil.
„Am votat pentru un Cluj mai frumos, mai verde, mai de iubit decât este azi. Dacă voi fi ales primar voi fi cel mai bun edil al Clujului din ’90 încolo. Am toate calităţile necesare. Eu cred că am făcut o campanie electorală pentru toţi clujenii. Programul meu nu este unul de iubit, ci adorabil. Chiar am un program adorabil pentru mame, copii, biciclişti, pietoni şi automobilişti. Vreau ca oraşul universitar să domine pe orizontală, nu pe verticală şi nu am făcut promisiuni de neonorat”, a precizat Peter Eckstein-Kovacs.