Petarde confiscate de poliţişti

Un bărbat de 38 de ani este cercetat de poliţişti după ce a fost prins că vindea petarde în Piaţa Mărăşti, fără a avea autorizaţie în acest sens. Agenţii din cadrul Secţiei 2 au găsit asupra lui 15 cutii a câte 60 de bucăţi.
Mai mult, în urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul avea depozitate într-o societate comercială din apropiere alte 67 cutii petarde a câte 60 de bucăţi, pe care urma să le vândă.
Cele 6.120 bucăţi petarde au confiscate, iar bărbatul va fi sancţionat conform legii şi riscă închisoarea de la 3 luni la un an.
Legea care reglementează regimul materiilor explozive este Legea nr.126/1995 cu modificările şi completările ulterioare. Conform prevederilor legale, persoanelor fizice le sunt interzise confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din clasele II – IV, precum şi a artificiilor din categoria pocnitorilor.
De asemenea, „confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul sau orice altă operaţiune cu articole pirotehnice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an”.
Sunt interzise atât comerţul ambulant, stradal sau la tarabă al articolelor pirotehnice de orice fel, cât şi achiziţionarea, deţinerea si folosirea tuturor categoriilor de petarde, pocnitori, indiferent de clasa din care fac parte.
Singurele articole pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţeni în tot timpul anului sunt cele din clasa I: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori.
Referitor la persoanele juridice, acestea pot folosi articole pirotehnice din clasele II – IV numai dacă sunt autorizate să execute jocuri de artificii.
Activităţile poliţiştilor în acest domeniu vor continua până la sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi vor viza: controlul asupra distribuitorilor, pentru interzicerea comercializării articolelor pirotehnice, cu excepţia celor acceptate potrivit prevederilor legale. De asemenea, sunt vizaţi şi agenţii economici care comercializează astfel de articole, dar se vor supraveghea şi locurilor unde se organizează focuri de artificii, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale privind condiţiile ce trebuie întrunite de locurile respective pentru evitarea incendiilor sau a altor pericole.

Related posts

Leave a Comment