Conducerea PDL a decis suspendarea din partid a vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Bica. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzația de corupție.Potrivit procurorilor DNA, Radu Bica ar fi solicitat mită suma de 25.000 de euro, pentru a truca licitația pentru întreținerea Cluj Arena. Valoarea acestui contract ar fi fost de 60.000 de euro pe lună. Radu Bica ar fi fost prins, în urma unui filaj desfășurat de ofițeri ai SRI, într-un apartament de pe strada Teodor Mihali, în timp ce primea prima tranșă din mită, în valoare de 10.000 de euro, din partea reprezentanților firmei Frarom. Este vorba de avocatul Bogdan Aldea și de femeia de afaceri Aspazia Dorniuc, fostă jurnalistă la Monitorul de Cluj.
Radu Bica a declarat că ar fi fost nevinovat. Însă colegii săi au decis suspendarea sa din partid. Ei au anunțat acest lucru printr-un comunicat de presă. Secretarul general al PDL Cluj, primarul din Turda, Tudor Ștefănie, a spus că Radu Bica beneficiază de prezumția de nevinovăție. El a spus, însă, că statul partidului trebuie respectat, de aceea a fost decisă suspendarea lui Radu Bica.
Demis din conducerea Consiliului Județean?
Surse neoficiale din cadrul Consiliului Județean Cluj spun că Radu Bica ar putea fi demis în perioada următoare din conducerea Consiliului. El, însă, ar urma să își păstreze mandatul de consilier județean. Locul său ar urma să fie luat, potrivit acelorași surse, de un alt reprezentant al PDL. În acest context, au fost pomenite numele consilierilor Călin Tuluc și Alexandru Coroian.